Un vlogger străin faimos a venit pentru prima dată în România ca să viziteze un sat locuit în majoritate de romi. El auzise că aceste sate sunt periculoase, așa că s-a decis să încerce această experiență.
„Aparent, satele de ţigani sunt periculoase, aşa că ne-am gândit să verificăm“
Simon Wilson (29 ani), fost agent imobiliar din Ţara Galilor care a renunţat de două ori la facultate, s-a lăsat de meserie şi are din decembrie 2016 un canal de Youtube cu aproape 790.000 abonaţi.
Wilson a ajuns în România, în toamna lui 2019, vizitând Bucureştiul, Braşovul şi un sat din împrejurimi.
Brașovul i-a plăcut foarte mult, însă vloggerul își dorea să viziteze un sat locuit de romi. Acesta povestește că mulți localnici l-au sfătuit să nu meargă, mai ales că este străin și se duce și cu o cameră de filmat. Unii i-au spus lui Wilson că va pleca de acolo cu cauciucurile tăiate.
Pentru a ajunge, Wilson și fratele său Ben, apelează la serviciile unui taximetrist, ghid local, Gabriel, care le povesteşte ce a păţit el odată când turiştii săi au fotografiat o căruţă cu ţigani. „Dar mie nu mi-e frică de ei“, spune calm ghidul.
Cei trei merg într-un sat aflat între Rupea şi Sighişoara, unde sunt primiţi într-o casă de romi gospodari, care muncesc la „o fabrică de air bag-uri“, după cum îi prezintă Gabriel. Galezii ar vrea să mai meargă la nişte case din sat, dar ghidul le spune că vecinii sunt invidioşi că el aduce mâncare familiei la care i-a dus în vizită, aşa că ar fi mai bine să evite plimbarea prin sat. „Dacă nu le-aş aduce mâncare, nu ar fi prea prietenoşi“, explică Gabriel.
Sursa: adevarul.ro