Am căutat-o pe Maria Precup (primarul municipiului) în aceste zile la Primărie ca să aflăm ce preocupări și planuri are pentru Reghin. Nu era în biroul ei. Am găsit-o pe strada Aurel Vlaicu, o stradă proaspăt asfaltată, inspectând ceea ce s-a făcut aici și așa am reușit să stăm de vorbă și să aflăm lucruri interesante pentru reghineni.
Obiectivele verii
Rezolvarea problemelor de infrastructură ale Reghinului – asfaltarea și modernizarea drumurilor, utilități, salubrizare, iluminat public – au reprezentat în această vară obiectivele prioritare pentru primarul municipiului. ,,Am continuat lucrările de asfaltare și modernizare a drumurilor publice și trotuarelor din Reghin”, ne-a declarat primarul municipiului Reghin. „Am reușit în această vară să asfaltăm câteva dintre străzile care niciodată până acum nu au fost asfaltate, cum ar fi străzile Morii, Grădinarilor, Garofiței, Aurel Vlaicu și Dumbravei. Covorul asfaltic a fost deja turnat în aceste locuri, se mai lucrează încă la rigole pentru a rezolva și problema apei pluviale. Au fost lucrări de amploare și am fost încântată să aflu, în deplasările pe care le-am făcut destul de frecvent pe aceste șantiere, că locuitorii acestor zone sunt extrem de mulțumiți de lucrări. Lista lucrărilor nu se epuizează însă aici. Am asfaltat în lunile de vară străzile C.F.R., Scurtă, străduțele adiacente străzii Cerbului, am reabilitat porțiunile vălurite de asfalt pe podurile de pe străzile Gării, Iernuțeni și Str. Bujorului, am reabilitat aleea pietonală care leagă străzile Castelului și Margaretelor. Trotuarele pe de Gării, Ierbuș, intersecția străzilor Gurghiului și Iernuțeni, precum și pe Apalinei au fost făcute în doar câteva luni, iar pe această ultimă stradă vom continua cu trasarea trotuarelor și în această toamnă.”
De asemenea, trebuie amintită și decolmatarea rigolelor carosabile pe de străzile Iernuțeni și Pandurilor, dar și lucrările de „înfrumusețare” a podului peste Mureș de pe strada Gării, precum și asfaltarea curții Policlinicii din Reghin.
Pentru viitorul apropiat
La Reghin urmează, în perioada imediat următoare, lucrări pe străzile Făget, Axente Sever, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Cerbului, Abatorului, Verzei, Mierlei, Ioan Maloș, Pometului, Vasile Nicolescu. Procedura de licitație a lucrărilor pentru aceste străzi se va finaliza la începutul lunii octombrie și lucrările propriu-zise vor putea începe imediat.
„O serie de străzi din Reghin sunt cuprinse în POS Mediu, procedura de atribuire a lucrărilor la nivelul Ministerului fiind în curs de finalizare. După ce vor fi finalizate lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe aceste străzi, vom putea începe lucrările de asfaltare. Ar fi contraproductiv să asfaltăm acum, iar în momentul în care vor începe lucrările de canalizare să fim nevoiți să spargem stratul asfaltic. Străzile din Reghin incluse în POS Mediu sunt: Pandurilor, Gheorghe Șincai, Koss Ferencz, Simion Bărnuțiu, Gării, Lăcrămioarelor, Muncitorilor, Ierbușului, Câmpului, Trandafirilor, Nouă, Căliman, Ioan Marinovici, Gorunului, Molidului, Florilor, Șoimilor, Pavatorilor, Margaretelor, Cimitirului, Semănătorilor, Căprioarelor, Mărului, Prunului, Spicului, Ghiocelului, Narciselor, Rudolf W. Regeny, Orizontului, Mihai Viteazu, Pădurii, Pietroasei, Pășunii, Dedradului ”, ne-a mai spus Maria Precup.
Piațeta din Libertății
,,Un proiect de suflet pentru mine este Piațeta din zona cartierului Libertății, care dacă până acum nu a avut o utilitate, acum va deveni un spațiu superb de promenadă pentru toți reghinenii și cred că se va transforma, cu timpul, într-unul dintre punctele de reper pentru Reghin”, ne-a spus primarul Reghinului. ,,Lucrările pe acest șantier s-au desfășurat conform calendarului și foarte curând lucrarea va fi finalizată. Acest spațiu ocupă un loc important în zona de intrare în oraș și consider că ar fi fost o pierdere pentru noi toți să nu îl folosim cu această destinație.”
Învățământ
În vara aceasta, s-au făcut investiții majore în instituțiile de învățământ din Reghin, începând de la Creșă până la liceele din oraș. ,,Lista lucrărilor efectuate aici este foarte lungă și nu aș dori să plictisesc enumerându-le pe toate individual”, a declarat Maria Precup. „Ceea ce doresc însă să precizez este că prioritățile pentru fiecare instituție au fost stabilite de comun acord cu conducerea acestora și au fost dintre cele mai variate: reparații acoperiș, zugrăvit, schimbat tâmplărie, geamuri termopan, parchet, tencuieli exterioare, asfaltat curți interioare, reparații scări, igienizări, în funcție de situația specifică regăsită. Sumele alocate acestor lucrări se ridică la peste 600.000 de lei și mai sunt încă multe de făcut în acest sector. Mare parte din aceste lucrări sunt deja finalizate. Mai sunt câteva în derulare, de natură a nu perturba activitatea elevilor în timpul orelor de școală. Pot să vă spun că în următoarele două săptămâni urmează să achiziționăm aproximativ 30 de aparate de joacă care vor fi montate atât la creșă, cât și la grădinițele din oraș.”
Lucrările amânate
„Lucrările mari de investiții de la școli, cele care presupuneau construirea unor corpuri noi sau mansardarea celor deja existente am fost, din păcate, nevoiți să le amânăm ca urmare a unor situații neclare din punct de vedere juridic pe care le-am întâlnit, probleme nerezolvate de ani de zile. Nu doresc să perpetuez aceste situații juridice neclare și de aceea am considerat că este mai bine să amânăm începerea lucrărilor până după finalizarea procedurilor juridice”.
În ceea ce privește siguranța publică…
.. la Reghin a fost completat sistemul de supraveghere din oraș cu 9 noi camere de filmat. Acestea au fost deja montate și urmează să fie date în folosință în zilele următoare.
Privind spre viitor
„Pentru viitor, spune Maria Precup, căutăm surse de finanțare altele decât bugetul local pentru a putea materializa planurile de dezvoltare a Reghinului și agenda Primăriei Reghin și a primarului vă asigur că vor fi cel puțin la fel de pline ca în această vară.”
Emeșe Ardelean
D-na Ardelean, ceea ce dvs faceti nu se poate chema jurnalism. Dvs continuati sa fiti un PR. Imi pare rau ca trebuie sa v-o spun, dar nu cred ca veti intelege vreodata ce inseamna un demers jurnalistic.