Unitatea Europei este importantă așa încât Ungaria acceptă planul de urgență al Uniunii Europene privind reducerea cererii de gaze și se va strădui să-l pună în aplicare, în condițiile în care statele membre se pregătesc pentru noi reduceri ale livrărilor de către Rusia, a declarat joi, la Viena, premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters.
„Recunoaștem decizia, care ne este nefavorabilă, și ne vom strădui să o implementăm cu daune cât mai mici pentru noi”, a spus premierul după o întâlnire cu cancelarul austriac Karl Nehammer. Anterior, Ungaria susținuse, prin ministrul de Externe, Peter Szijjarto, că acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit să își reducă cu 15% consumul de gaze naturale este „o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă și dăunătoare care ignoră complet interesele naționale”. Partea ungară a fost singura care s-a opus planului adoptat de miniștrii europeni ai energiei, reuniți marți la Bruxelles, cu toate că și alte țări membre ale UE au exprimat rezerve sau au fost exceptate de la măsurile de compensare a reducerii volumului de gaze livrat de Rusia, amintește și Agerpres.