O nouă alertă de urgență a fost lansată de ISU la ora 16,48, dar de data asta n-a reușit să mă sperie. Mi-am urmărit cu un calm admirabil telefonul cum țopăie de trepidațiile cauzate de sonorul dat la jumătate. Mi-am zis: o fi ursul!
Și așa era. Numai că…Vestea devine îngrijorătoare. Nu de alta, dar se pare că ursul are tendința de a coborî în târg! Dacă ultima oară a fost văzut pe la Posada, azi a coborât până pe Negoiului, în ritmul ăsta azi-mâine ne trezim cu el în buricul urbei!
Ar fi interesant de aflat cum se comportă ursul când e ”zărit”? Se sperie și stă pitit ca să nu fie găsit câteva zile, apoi iar se lasă zărit? O fi același Moș Martin? O fi altul de fiecare dată? O fi ursul de la Platou sau e un urs turist? E printre singurii care circulă noaptea, fără să fie amendat!
PS: e poză de arhivă. Zăritul n-a stat la ședință foto!