Vinul de coacăze negre care a fost medaliat internaţional cu argint, produs de Matyas Gyarmati din satul Icland, după o tehnologie pe baza unei reţete a bunicilor, a fost vedeta Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare, care s-a derulat la Târgu Mureş.
„Anul acesta am participat la o degustare de vin în Slovacia, unde vinul nostru de anul trecut a câştigat o medalie de argint. În chimb, pălinca din coacăze negre a avut succes naţional, la degustarea de la Festivalul Vâltoarea de la Târgu Mureş, unde în acest an am câştigat o medalie de bronz. Coacăzele negre le producem noi, avem o plantaţie de 40 de ari la Icland, la 13 kilometri de Târgu Mureş, şi tot ce înseamnă produs îl prelucrăm noi, nu vindem fructele, totul este procesat de noi. Vinul din coacăze este un pic interesant ca tehnologie de fabricaţie. Ca grad de dulceaţă coacăzele au undeva la 5-6%, în rest au un grad ridicat de acid, undeva la 13-17%. Astfel, trebuie să cobori gradul de aciditate undeva la 6-7% şi trebuie ridicat cel al zahărului până la 19-20%. Este un proces de echilibru şi necesită multă atenţie. În rest, ca şi vinul normal din struguri, se pune la fermentat şi apoi e gata de băut”, a declarat, pentru AGERPRES, Matyas Gyarmati.
Producătorul de vin din coacăze negre a spus că după ce a obţinut medalia de argint în Slovacia a început să crească cererea pentru acest vin, care a intrat în ultimii ani într-un con de umbră, deşi în trecut era destul de popular.
„Lumea nu prea s-a întâlnit în ultima perioadă cu vinul de coacăze, doar cu cel din struguri, dar cei mai în vârstă îl cunosc. Eu îl ştiu de la bunici, dar a venit o vreme în care s-a cam uitat de coacăzele negre. Reţeta este de la bunici, dar e îmbunătăţită, e al treilea an când facem acest vin şi ne reglăm pe parcurs ceea ce trebuie să îmbunătăţim. Anul acesta a fost o producţie foarte bună, a fost un an bun, a fost un început de an ploios, fructul s-a format foarte bine, iar la cules a fost cald, ceea ce ne-a ajutat foarte mult”, a subliniat producătorul.
Matyas Gyarmati a prezentat la cea de-a doua Expoziţie de Produse Agroalimentare Româneşti de la Târgu Mureş şi alte produse din coacăze negre, cum ar fi zeama presată la rece, cu adaos de apă şi zahăr concentrat şi pălinca de coacăze negre.
„După ce se culeg fructele imediat se spală, se macină, se presează cu o hidropresă, după care se face pasteurizarea. De la culegerea fructului până când e gata sucul durează trei-patru zile. Este un fruct foarte casant, nu se poate ţine foarte mult, fie trebuie cameră frigorifică, fie trebuie urgentată procesarea. Este căutat din ce în ce mai mult, lumea începe să caute produse naturale. Coacăzele negre sunt foarte bogate în vitamina C, ajută la anemie, este un antioxidant foarte bun. Ca şi produs este în regulă, conţine vitamina C de 5-6 ori mai mult decât lămâia”, a arătat Matyas Gyarmati. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.