În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii mureșeni, împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, forțele de ordine au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.
Astfel, în ultimele 2 zile au fost organizate 65 de acțiuni punctuale, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 220 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Au fost verificate în total, peste 1320 de locaţii de interes, peste 3250 de persoane și aproximativ 325 de mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei, dintre care 38 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Având în vedere că virusul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.
Reamintim că o serie de măsuri de prevenire a răspândirii acestuia sunt în continuare valabile, printre acestea fiind și restricția organizării și participării la evenimente private, limitarea programului operatorilor economici, dar și purtarea măștii în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun. informează IPJ Mureș.
foto: arhiva