Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) dedică anul 2024 adrenalinei, cu scopul de a sensibiliza turiştii şi localnicii cu privire la serviciile şi evenimentele turistice care încurajează un stil de viaţă activ, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Bíró Barna Botond, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), a declarat că promovarea stilului de viaţă activ, a exerciţiilor fizice şi a aventurii va fi prioritară în acest an, „care va fi plin de programe şi oportunităţi interesante”.
„2024 este anul turismului de aventură, pe care noi l-am numit anul adrenalinei. Dorim să prezentăm oferta bogată de turism activ a judeţului Harghita unui număr cât mai mare de turişti. În acest sens, vom organiza vizite ale liderilor de opinie, comunicare media şi toate activităţile Visit Harghita în aşa fel încât serviciile şi evenimentele legate de anul tematic să ajungă la cât mai mulţi oameni”, a declarat Bíró Barna Botond, citat în comunicatul de presă.
La rândul său, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a subliniat că judeţul Harghita este un loc sigur, unde turiştii se pot simţi liberi să încerce serviciile de turism activ.
„Trebuie să ne străduim să ne asigurăm că în cele patru anotimpuri există întotdeauna aventură, există întotdeauna distracţie, o petrecere a timpului liber într-un mod plăcut şi util”, a declarat Borboly Csaba.
Anunţarea anului tematic în turism a fost făcută în localitatea Vârşag, acolo unde unde se construieşte cea de-a şasea şi cea mai nouă pistă de bob din judeţul Harghita.
Primarul comunei Vărşag, Tamás Ernő, a declarat, citat în comunicatul de presă, că această localitate, chiar dacă este îndepărtată, se află pe harta turismului din zonă, turiştii fiind aşteptaţi la schi, dar şi să încerce pista de bob, o investiţie a composesoratului.
La rândul său, Szabó Károly, directorul executiv al ADI Harghita, a punctat faptul că dezvoltarea turismului în judeţul Harghita este o sarcină pentru mai mulţi actori, amintind rolul politicienilor, al administraţiei judeţene şi locale dar şi al antreprenorilor şi al asociaţiei pe care o conduce, care trebuie să promoveze ofertele din turism.
În comunicat se mai arată că, în anul 2024, accentul va fi pus pe promovarea unor servicii precum călărie, alpinism, speologie, piste de bob, parapantă sau zboruri cu balonul cu aer cald. În ceea ce priveşte evenimentele, există o gamă largă de activităţi pentru iubitorii unui stil de viaţă activ, de la curse de maşini la curse de alergare, de la schi la alpinism, de la ciclism la curse de cai, mai precizează sursa citată.
Oferta anului adrenalinei va fi prezentată la Târgul de Turism al României de la Bucureşti, în perioada 15-18 februarie 2024, şi la Târgul de Turism de la Budapesta, în perioada 22-25 februarie 2024.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita organizează anual un an tematic în turismul din judeţ, anul 2023 fiind dedicat turismului de sănătate, iar anul 2022 – anul gastronomiei. AGERPRES