Asociaţia Visit Mureş a recomandat, marţi, vizitarea celui mai popular loc din Defileul Mureşului, Scaunul Domnului, locul în care o legendă locală spune că s-a odihnit Dumnezeu după ce a creat munţii, râul Mureş şi văile din această zonă.
„Scaunul Domnului este cel mai cunoscut punct de atracţie care domină Valea Mureşului, cu o altitudine de 1.381 de metri, fiind situat în apropiere de localitatea Bistra Mureşului, în munţii Călimani. Forma actuală a platoului s-a modelat în urma eroziunii rocilor mai moi, din vecinătate, masa muntoasă a Scaunului Domnului fiind alcătuită din roca de andezit mai rezistentă. Este o destinaţie preferată de mulţi montaniarzi pentru panorama spectaculoasă de care au parte de pe vârf. Acest vârf de munte în formă de scaun se înalţă spre cer în partea sud-vestică a munţilor Călimani. Numele Scaunul Domnului vine din legenda populară conform căreia Dumnezeu s-a odihnit aici după ce a creat lanţurile muntoase şi văile frumoase ale acestei regiuni, a format albia râului Mureş şi a populat această regiune. Se consideră că această zonă a fost una dintre cele mai îndrăgite locuri de vânătoare ale regelui Sfântul Ladislau”, a arătat Asociaţia Visit Mureş pe site-ul propriu.
Potrivit Visit Mureş, Scaunul Domnului este o pajişte alpină înconjurată de roci vulcanice, andezit, care de la depărtare seamănă cu un scaun sau chiar cu un sicriu.
„Pentru iubitorii de natură urcarea pe Scaunul Domnului este o adevărată încercare, însă priveliştea de sus răsplăteşte efortul. Ieşind din Deda Bistra către est, trecând de râul Bistra, la aproximativ 700-800 de metri la nord putem găsi un marcaj turistic albastru, iar urmând marcajul putem ajunge la vârf. Turiştii trebuie să parcurgă o diferenţă de nivel de 900 de metri în timpul drumeţiei de aproximativ 4 ore. Râul Mureş desparte cele două mari lanţuri muntoase vulcanice: munţii Gurghiu şi munţii Călimani. În anumite locuri se găsesc în vale doar râul, drumul şi calea ferată, munţii sunt acoperiţi de păduri. Acest loc este un adevărat paradis pe pământ pentru turiştii experimentaţi, iubitori de aventură, deoarece pot descoperi peste tot multe valori naturale minunate”, a subliniat Visit Mureş.
Urcarea pe dealurile şi munţii din această regiune şi descoperirea traseelor turistice reprezintă o provocare impresionantă pentru vizitatori.
„Termenul de vârf de munte nu este cel mai adecvat pentru Scaunul Domnului, deoarece, odată ajunşi sus, vizitatorii se găsesc pe o pajişte largă. Marginea acesteia este abruptă şi periculoasă, însă peisajul este extraordinar de frumos. Parcă chiar ar fi acolo Dumnezeu, care a făcut această regiune aşa de frumoasă şi sigur că s-a lăsat şi el prins de farmecul propriei Sale creaţii”, mai subliniază site-ul Visit Mureş.
O altă legendă locală spune că Scaunul Domnului este locul pe care se va aşeza Dumnezeu la Judecata de Apoi.
Scaunul Domnului este situat deasupra satului Bistra Mureşului, cunoscut de localnici drept Deda Bistra şi are aspectul unui platou care oferă o vedere panoramică asupra întregii zone, începând cu Valea Bistrei şi Valea Mureşului Superior şi terminând cu crestele munţilor Călimani şi Gurghiu.
Pentru ca turiştii să poată ajunge la Scaunul Domnului există mai multe trasee de acces, unul porneşte din Bistra Mureşului, cu o lungime de circa 9 kilometri, având o dificultate medie, fiind cel mai scurt, altul porneşte de pe drumul forestier Bistra Mureşului (Deda-Bistra) şi urcă pe valea pârâului Zăpodia, iar al treilea porneşte din satul Gălăoaia spre Valea Gălăoaia Mică-Poiana de Mijloc-Vârful Scaunul. AGERPRES