Polițiștii rutieri din Mureș au aplicat amenzi de aproape 136.000 de lei și au reținut 38 de permise de conducere, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Mureș au organizat o acțiune, pe drumurile publice din județ, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Au fost aplicate 231 de sancțiuni la OUG 195/2002r, dintre care 163 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și 65 pentru alte abateri, în valoare totală de 135.810 lei.
De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost reținute 38 de permise de conducere, dintre care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare, 4 pentru alte abateri și 1 pentru o infracțiune de conducere fără permis.
Exemplu semnificativ:
Un tânăr, de 21 ani, din Zau de Câmpie, a condus un autoturism pe DJ 152 A, în localitatea Band, pe un sector de drum limitat la 50 km/h, cu o viteză de 157 km/h.
Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 2.900 de lei, fiind dispusă reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile.
La data de 12 noiembrie a.c., în cursul nopții, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit, pe strada Rovinari, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul Drug-Test, rezultatul fiind pozitiv pentru THC CANNABIS.
Cel în cauză a fost condus la spital, pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii prezenței de substanțe psihoactive în organism.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
La aceeași dată, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Breaza au oprit un autoturism condus de către o femeie, de 52 de ani, din Târgu Mures.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că plăcuțele aplicate autoturismului în cauză sunt atribuite unui alt vehicul.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.