Vizi Imre vrea să fie Vocea României

S-a apucat de cântat în clasa a noua, după ce și-a ținut chitara pe dulap șase ani. A cântat singur sau cu diferite trupe, a făcut cover-uri și parodii după piese mai mult sau mai puțin celebre, dar are și piese proprii. După ce s-a făcut cunoscut în județul Mureș, Vizi Imre a ajuns acum la show-ul Pro TV „Vocea României”, unde nu numai că a impresionat juriul, dar a avut priză și la public. Așa că m-am reîntâlnit cu Vizi (așa cum îi spun toți prietenii), de data acesta pentru un interviu.

Marius Moga …

Rep.: Pe tine nu te enerva Marius Moga?

Vizi Imre: Pe mine nu m-a enervat niciodată. Făceam mișto doar de piesele lui, că eram rocker, dar când învățam piesele lui cu Paul (Paul Socol, Andărcavăr Bend) mi-am zis „Mă, da ăsta nu-i prost”. Practic el ce face cu trei acorduri? Îți induce o stare. Nu face performanță în muzică, ci folosește muzica pentru a-ți induce o stare. Practic asta e ideea la mainstream. Degeaba bagi 13.000 de acorduri să arăți ce mare muzician ești. Asta faci pentru tine și pentru prietenul tău muzician, care știe și el 14.000 de acorduri. Moga face muzică pentru oameni și e un muzician foarte bun.

Rep.: N-am spus că nu e bun, te întrebasem dacă te enerva.

Vizi Imre:Nu m-a enervat. Făceam noi mișto, pentru că piesele sunt bune de parodie. Cel mai simplu exemplu: Cehov a vrut să scrie comedii la viața lui și ce-a făcut Stanislavski? I-a făcut ditai dramele. Poți interpreta o piesă cum vrei tu. Uite, cel mai bun exemplu e concertul pe care l-am avut la Rîciu, cu piese pe care oamenii le luau pe bune, iar voi erați în spate și vă prăpădeați de râs.

Rep.: De când faci muzică mainstream? Pentru că nu făceai…

Vizi Imre: Nu făceam, dar sunt curios unde voi ajunge. Plus că e chestia asta când ai totul profi: scenă, sonorizare, ți se asigură tot. Bine, nu va dura o veșnicie, dar merită să merg pe mainstream, chiar și doar pentru asta.

Rep.: Da, am observat, acum ai și om de PR.

Vizi Imre: Mi l-au dat ei.

Rep.: E numai al tău sau îl împarți?

Vizi Imre: Îl împart, dar e o fată foarte drăguță și de treabă.

La Budapesta

Rep.: Cum ai ajuns la Budapesta, că și acolo ai fost la un concurs similar?

Vizi Imre: Acolo nu eu am participat, ci am acompaniat un coleg. De fapt, mama lui l-a înscris, nici el nu credea în chestiile astea. Dar l-a prins și pe el, am trecut de preselecție și am ajuns în emisiuni live. Acolo nu eram eu omul principal, stăteam în spate. Dar eu îmi știu locul: dacă mă cheamă de basist stau în spate și tac din gură, dacă mă cheamă de front man atunci sunt nebun.

Rep.: La Vocea României de ce te-ai dus?

Vizi Imre: Care muzician nu-și dorește să cânte în ditai profesionalismul? E bestial. E trupă în spate care-ți cântă melodia la ultimul acord, exact așa cum am discutat-o. Îmi place asta. Nu se întâmplă nimic în plus sau în minus față de ce-ai discutat, iar atunci poți să te desfășori. Mi-a căzut foarte bine că acolo toți sunt drăguți și, hai să zicem, chiar iubesc ungurul de mine.

Rep.: Și va fi Vocea României un ungur?

Vizi Imre: Da. Mi-am amintit o întâmplare nu foarte recentă, care s-a petrecut de vreo trei ani. Eram în Italia și voiam să-mi cumpăr un telefon. M-am dus la vânzător, îi vorbeam în engleză pentru că atunci nu știam italiana și i-am explicat că vreau un telefon. Nu știu cum m-a văzut, dar mi-a zis să-i dau un act de identitate. Îi dau buletinul pe care scria România, iar când l-a văzut… gata. Aproape o jumătate de oră m-am umilit ca să cumpăr telefonul ăla, pe care oricum îl plăteam cu banii mei. Deci… cam așa de ungur sunt eu în afară.

Rep.: Te-ai dus la Vocea României ca să te răzbuni.

Vizi Imre: Nu. De ce să mă răzbun? Aici e vorba de muzică și de limitele mele. Uite, nici n-am cântat mainstream. De fapt, am cântat mainstream-ul din ani ’70. Dar este un lucru foarte bun, începe să mă cunoască lumea. Hai să zicem că mă cunoaște Mureșul, dar dacă îmi scot o piesă proprie, și o să scot, ce fac, cum o promovez?

Rep.: În afară de oameni de presă, în zilele acestea au început să te caute și oameni de muzică?

Vizi Imre: După trei zile încă nu. Îți dai seama…

Rep.: Măcar acum te apreciază doamnele din Batoș.

Vizi Imre: Da… oamenii din Batoș, nu din muzică. Dar sunt foarte faini. Îmi spunea unul că se uita și așteptau să vadă dacă spun că sunt din Mureș sau din Batoș. Le-a căzut foarte bine.

Chitara de pe dulap

Rep.: Eu te știu din perioada Andărcavăr Bend, de acum câțiva ani, tu de când faci de fapt muzică?

Vizi Imre: De prin clasa a noua. Am primit în clasa a treia o chitară.

Rep.: Și până în clasa a noua ai ținut-o în dulap?

Vizi Imre: Pe dulap. Avea la ea și husă, era nouă… Am învățat atunci în clasa a treia o piesă și nu-mi plăcea, pentru că mă dureau degetele. Am cântat-o totuși de 8 martie și după aceea de câte ori mă întreba mama dacă nu mai vreau să exersez, spuneam că astăzi nu, mâine.

Rep.: În clasa a noua ce s-a întâmplat?

Vizi Imre: L-am cunoscut pe Szabó Előd de la Titan. El a fost și la X Factor în Ungaria, iar prin secuime și zonele ungurești e foarte cunoscut. Când l-am cunoscut mi-a scris pe o hârtie șapte acorduri, m-am dus acasă, le-am învățat, iar lunea următoare m-am dus cu chitara la școală. M-a și întrebat mama ce fac. În timpul școlii stăteam la Reghin la internat, iar vinerea când m-am întors acasă, i-am cântat mamei o melodie întreagă la chitară, așa cum am reușit s-o învăț într-o săptămână. S-a emoționat, iar asta mi-a dat un imbold, și mi-am zis „Uite că pot!”. După trei luni m-am făcut basist, am cântat prin diferite trupe, apoi ne-am făcut o trupă…

Rep.: Primele concerte?

Vizi Imre: Primul concert l-am avut la Buzău, la un festival, la secția metale grele și foarte grele, cu trupa Empty Dreams, care încă mai există. Cântă un fel de gothic metal. Aveam o chitară bas de Hora, blugi rupți, bocanci cât China, unghiile făcute cu negru și aveam coborâtă chitara până la glezne. Nu știam nimic și aveam niște emoții (…)

Și din nou Moga …

Rep.: Ai ajuns la Vocea României și l-ai ales pe Marius Moga. De ce nu pe ceilalți?

Vizi Imre: Tocmai pentru că-l parodiam.

Rep.: Asta-i varianta pentru presă…

Vizi Imre: Nu, serios, fără nici o glumă. Eu oricum m-am dus cu gândul că merge ungurul din Ardeal la București și o să-mi dea în cap.

Rep.: Cum lucrezi cu el?

Vizi Imre: Bestial. După ce am trecut de preselecție mi-au cerut o listă cu piese, le-am discutat… Sunt atât de profesioniști încât nu-mi vine să cred. Oricât de muzician underground ai fi, tot îți dorești să lucrezi în condițiile alea.

Pâinea…

Rep.: Tu puteai trăi din muzică până acum?

Vizi Imre: Mergeam așa de la trupă la trupă, după care am început cu chitara. Așa era mai simplu, cu cover-uri. Dar să cânți cover-uri nu e artă, e uzină. Iei piesa originală, o înveți, o pui pe chitară și te-ai dus cu ea. Bine, e greu să înveți, dar nu e artă. Așa cred eu. Asta făceam și îmi ieșea și mie de-o pâine, de-un suc, de-o Milka.

Rep.: Ai și piese proprii?

Vizi Imre: Am piesele mele, acasă, pe calculator, mai pun câte una pe youtube…

Rep.: Dar n-ai făcut bani cântând și din vânzarea pieselor tale.

Vizi Imre: Nu. N-ai cum. Mai întâi trebuie promovate. Nu mai merge ca-n anii ‘60, când te duceai la casa de discuri, dădeai audiție și dacă le plăcea de tine gata. De fapt, am intrat în studio cu o piesă de-a mea, aștept, se face, e pe drum, dar mai trebuie așteptat.

Așteptări

Rep.: Ce aștepți de la Vocea României?

Vizi Imre: Nu particip pentru câștig. Am mers să văd cum reacționează lumea. Aici toată lumea spune că-s bun, dar acolo unde nu mă știe nimeni… Uite, am avut o audiență marți de vreo trei milioane de oameni. Ar fi fain să iasă un concert și toți să spună că-s bun. Plus că înveți foarte multe (…) Eu sunt sincer, natural, nu sunt cu fițe, nu le spun povești emoționante cu părinții mei care s-au dus în Italia și vai săracii.

Rep.: Ba da, le-ai zis-o, am văzut prin presă.

Vizi Imre: Le-am zis-o, dar uită-te pe înregistrarea video cum am zis: „I-aș aduce acasă pe părinții mei. Părinții mei s-au dus în Italia ca să ne dea o viață mai bună”. Punct. Nu cu lacrimi în ochi. Deși mă mai emoționez, dar am zis nu, eu nu-s ăla. Eu sunt foarte atașat de familie, pentru că ai mei s-au dus în Italia ca să mă poată ține pe mine la facultate. Și eu ce făceam la facultate? Bine, că mergeam, dar aveam restanțe. După facultate, cumva mi-am dat și licența cu chiu cu vai și mi-am dat seama că ai mei săracii chiar lucrează. Tata avea aici o muncă de birou, iar acolo lucrează la o firmă de grădinărit. Îți închipui ce schimbare. Și mă mai gândesc și la asta. Din cauza asta am zis că dacă-mi iese treaba și totul va fi bine, îi aduc acasă, le dau bani și tot, la fel cum au făcut ei cu mine.

Teatrul…

Rep.: Cu teatrul cum de nu ți-a ieșit? Ai făcut actorie, nu?

Vizi Imre: Am făcut actorie, dar nu mi-a plăcut. De fapt, mi-a plăcut, dar…

Rep.: Și atunci de ce te-ai mai dus?

Vizi Imre: Ca să scap de armată. Am fost înscris și la conservator… Am primit trei ani de armată. Am primit și fițuica aia cum că sunt la facultate și nu trebuie să fac armată, m-am dus și am dat hârtia, iar la o săptămână mi-am scos dosarul de la conservator. Eu am principiul ăsta că nu iau o armă în mână.

Rep.: După Vocea României îți faci trupă sau mergi pe cont propriu? Încotro o apuci muzical?

Vizi Imre: Nu știu, eu am stilul meu, dar vom vedea. Îmi fac piesele mele, o să cânt și cu formula mea completă. Nu știu dacă m-ai văzut, cântăm într-o formulă de patru. Oricum, vreau să am un program muzical antrenant așa de vreo jumătate de oră, și cu piesele mele, și cu piesele altora.

Rep.: Dar încet-încet vrei să faci muzica ta.

Vizi Imre: Da, până la urmă asta vreau, să arăt lumii că nu cânt coveruri toată viața. E o școală incredibilă, dar după o vreme ajunge uzină.

Planuri

Rep.: În urmă cu an – doi cântai cu Andărcavăr Bend și erați în plină vogă pentru cei 100-150 de oameni care veneau să vă vadă la Teatru 74, iar acum se uită trei milioane de oameni la tine la televizor, peste un an – doi pe unde te vezi și ce te vezi făcând?

Vizi Imre: Așa un mini-turneu european. Ăsta ar fi visul meu, să cânt pentru toată lumea. Să pornesc din România și vreau să reprezint oamenii care m-au plăcut, adică România. Vreau deocamdată să pun Batoșul pe hartă.

Rep.: E pus cu merele.

Vizi Imre: Da, dar până acum nu prea știa lumea de el.

Rep.: Vrei să fii noul măr de Batoș?

Vizi Imre: Apple de Batoș, iVizi.

Rep.: Lumea te-a plăcut după ce te-a văzut la televizor.

Vizi Imre: Mie îmi pare bine, dar nu sunt obișnuit. Adică eu am fani acum? Cum e, ce trebuie să fac?

Rep.: Stai așa, păi nu eram fanul tău când aveați concertele cu Andărcavăr?

Vizi Imre: Bine, dar fani pe care nu-i cunosc și cu care n-am băut. Normal, că voi veneați, vă plăcea și ne-am împrietenit.

Rep.: Vrei să te împrietenești cu trei milioane de oameni?

Vizi Imre: Da… Dar nu vreau să mă schimb pentru nimeni. Așa cum sunt eu, cine mă place – bine, cine nu – să fie sănătos. Nu vreau să mulțumesc pe toată lumea, numai ca să vină la concerte. Așa am fost și la Vocea României. Dacă nu le place, cel mult îmi spun „du-te acasă!”.

A consemnat Cătălin Hegheș