Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
Zsolt, un tânăr ungur, a vizitat România acum doi ani și s-a arătat încântat de ceea ce a văzut. „Adevărul” a mai relatat povestea vizitei sale în România. El a recunoscut că înainte de a veni în România i s-a recomandat de către mai multe cunoştinţe „să se gândească de două ori înainte” şi i s-a spus că va fi înjurat şi tratat urât pentru simplul fapt că ungur. Doar că, din contră, el spune că s-a simţit foarte bine în România şi că şi-a făcut prieteni.
„Am intrat în ţară undeva aproape de Timişoara şi am petrecut câteva zile la Deszo şi la Janos, doi prieteni maghiari care locuiesc acolo. Când m-am întors din Cluj am trecut din nou pe acolo şi am prins două zile din Zilele maghiare din Timişoara. Acolo venit foarte multă lume şi nu numai maghiari, ci şi români. A fost o atmosferă plăcută, total diferită de ce mi s-a spus că mă aşteaptă”, povestea el.
Din Timişoara, tânărul s-a dus la Cluj. Şi aici a fost impresionat de oraş şi de oameni şi a cunoscut câţiva români cu care s-a împrietenit. „În Cluj am fost la Andreea, o tânără maghiară care locuieşte într-un cartier sus pe un deal, într-o zonă superbă a oraşului. De fapt, oraşul Cluj e superb, e înconjurat de dealuri şi de munţi, iar clădirile din zona centrală te duc cu gândul la Budapesta şi Viena.
În aceeași situație a fost și Daniel, un tânăr ungur care a vizitat România anul trecut. Tânărul s-a arătat impresionat de ce a văzut în România şi a recunoscut că avea o imagine proastă iniţial.
„Când eram mai puşti mi se tot spunea că România şi Rusia sunt ultimele ţări în care să te duci, că oamenii sunt răi şi că ne urăsc pe noi. Ei bine, pot spune cu mâna pe inimă că m-am înşelat în privinţa lor. De fapt, românii sunt oameni ca şi noi cei din Ungaria, probabil că nici mai buni şi nici mai răi. Sunt oameni pur şi simplu. Am întâlnit în România oameni cu suflet frumos, săritori, care nu ne-au privit urât pentru că suntem maghiari”, a spus el.
Maghiarul a mărturisit că şi-a schimbat şi impresia faţă de felul în care românii îi privesc pe maghiari. „Îmi spunea cineva că oraşele din Ardeal care au fost odinioară ale Ungariei au fost distruse de comuniştii români, că nu mai găseşti nimic frumos şi că au dărâmat clădirile care duceau cu gândul la Ungaria. Nu e însă aşa. M-am convins de asta în Cluj şi în Oradea oraşe care seamănă bine cu cele ungureşti, la fel ca şi Timişoara. Până la urmă, pot spune că m-am înşelat şi în privinţa Ardealului, la fel cum m-am înşelat în privinţa României, în totalitate. Aş merge mai departe şi aş spune că Clujul sau Oradea rivalizează cu orice oraş din centrul Europei, din Polonia, Slovacia, Ungaria sau Cehia”, a mai afirmat el.
Câteva luni mai târziu, el a revenit în România, de această dată în Târgu Mureș și București. „Târgu Mureș e drăguț, București are un centru istoric minunat. Vreau să fac și un tur al Transilvaniei, să văd cât mai mult.”
Citeste articolul complet pe Adevarul.ro