În această săptămână Sighișoara își primește cavalerii. Cel mai mare Festival Medieval din România, și nu numai, bate la ușă. Cu tema ,,Vlad Cavalerul Dreptăţii” între Mit şi Istorie sub marile simboluri ale lui Vlad Cavalerul Dreptăţii şi Dracula Spirit neîmpăcat, cea de-a XXI -a ediție a Festivalului ,,Sighișoara Medievală”, organizat de Primăria Sighișoara (primar Dorin Dăneșan, viceprimar Dan Eugen Bândea) și Asociaţia Turistică, își va primi oaspeții în perioada 26-28 iulie.
Anul acesta, ,,vedeta” evenimentului este Vlad Ţepeş, organizatorii propunându-şi să aducă în faţa publicului iubitor de medieval un personaj românesc, pornind de la ideea că Vlad Dracul, fost domnitor al Ţării Româneşti (1436-1442 şi 1443-1447) s-a stabilit la Sighişoara între anii 1431-1435. În Cetatea Sighişoarei s-a născut în 1431 cel de-al doilea fiu al său, Vlad Ţepeş, cel care a fost denumit şi Vlad Dracul şi care ulterior a devenit, prin romanul de mare succes al scriitorului Bram Stoker, contele Dracula. Vlad Ţepeş, cunoscut ca unul din cele mai controversate personaje ale lumii medievale româneşti, va poposi în acest sfârșit de săptămână la Sighişoara şi, alături de cavalerii ordinelor medievale, de cântăreţi, dansatori, actori, toboşarul şi garda Cetăţii Sighişoara va face ca medievalul românesc să prindă viaţă.
Festivalul – spectacol
Tema a fost aleasă ca o urmare firească a celor trei ediţii anterioare: 2010 – ,,Întoarcerea Cavalerilor” o temă de succes şi un festival care a marcat o cotitură în modul de exprimare, în sensul că organizatorii au renunţat la aspectul ,,de scenă” şi au realizat un festival interactiv cu spectacole în întreaga Cetate Medievală pe durata a trei zile. A urmat apoi în 2011 un festival de cinci zile, după aceeaşi ,,reţetă” cu tema ,,Merlin – vrăjitorul lumii medievale, în care a avut loc premiera spectacolului ,,MERLIN”, primul spectacol transmis on-line, iar în 2012 ,,IOANA D’ARC-600 de ani de luptă şi credinţă”, temă aleasă ca urmare a împlinirii a 600 de ani de la naşterea acestui simbol medieval European.
,,În acest an am dorit să ieșim în întâmpinarea publicului iubitor de medieval cu o temă bazată pe un erou românesc și nu se putea ca acesta să nu fie Vlad Țepeș, nume care se leagă prin nașterea sa de Cetatea Sighișoarei. De asemenea, am considerat benefic să facem o paralelă între realul Vlad Țepeș și ficțiunea Dracula – poveste care a adus Sighișoarei un real avânt din punct de vedere turistic (…) Această temă a fost aleasă ca o urmare firească a celor trei ediții anterioare”, a precizat Sorin Rațiu, președintele Asociației Turistice Sighișoara.
Și în acest an, ca și în edițiile de succes anterioare, regizorul artistic al Festivalului Sighișoara Medievală XXI, este cunoscutul actor și regizor Liviu Pancu. Acesta a declarat că întâlnirea sa din anul 2010 cu Asociația Turistică Sighișoara și parteneriatul pe latură artistică a determinat o strategie pe termen mediu în ceea ce înseamnă organizarea Festivalului de la Sighișoara.
La ediția din acest an și-au anunțat participarea formațiile de muzică medievală Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba – toate din România – și Ambient Folklore din Bulgaria, alături de Ordinul Cavalerilor de Mediaș, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboșarul și Garda Cetății Sighișoara, Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria), Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).
Un festival inedit, gândit inedit
În cadrul festivalului, Teatrul Scena în colaborare cu Teatrul Național Tîrgu-Mureș, UAT Tîrgu-Mureș, U.N.A.T.C. București vor pune în scenă super-producția ,,Vlad Cavalerul Dreptății”.
Liviu Pancu a declarat că în elaborarea programului ,,au fost alese tematici care să contopească energia, puterea și forța la tot ce s-a întâmplat până atunci” și s-a încercat înscrierea Festivalului Sighișoara Medievală în arealul întregului plan de festivaluri medievale cu o noutate. ,,Aceasta a însemnat reîntoarcerea către tot ceea ce a însemnat medieval, de la cavaleri, teatru și muzică, ceea ce Asociația Turistică a reușit din punct de vedere organizatoric, iar din punctul meu de vedere conceperea unui program astfel încât să se rămână în această formulă. Am reușit acest lucru prin instituirea primului Festival Spectacol reușind să desființăm desfășurătorul de evenimente care se întâmplă absolut oriunde și să avem o viziune unitară. Anul acesta am reușit să aducem totul pe tărâmul românesc cu ,,Vlad – Cavalerul Dreptății” cu un subtitlu ,,Intre mit și istorie”. Nu este reconstrucție istorică, nu este spectacol istoric este practic o ,,plutire” între elementele sufletești pe care le-a trăit Vlad în momentul în care s-a născut, în momentul în care a avut un tată aparținând unui Ordin al Dragonilor, în momentul în care a crescut la o Înaltă Curte, cea otomană, lucruri care l-au determinat ca la el acasă sa-și dorească dreptate și prosperitate pentru neamul lui. Vom face o însumare ,,energetică” a elementelor care l-au determinat să fie Cavalerul Dreptății”, a arătat Liviu Pancu.
Fără mici și bere și talcioc
Pentru asigurarea unui climat civilizat și a unui festival de calitate, Primăria Sighișoara a impus, ca și în anii trecuți, restricții la comercializarea produselor în perimetrul Cetății, dar și în Orașul de jos. Astfel, este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice, cu excepţia unităţilor de alimentaţie publică autorizate, dar și instalarea de grătare, instalaţii de preparat produse alimentare care presupun prăjeli, grătare, comercializarea de seminţe, vată de zahăr, porumb fiert, mere glazurate; comercializarea obiectelor de talcioc: jucării, baloane, brăţări luminoase, bijuterii şi altele din aceeaşi categorie. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc gen ,,roata norocului”, ,,alba neagra” etc. În timpul Festivalului se vor comercializa exclusiv produse de artizanat specifice epocii medievale (ceramică, pielărie, obiecte de îmbrăcăminte, podoabe, picturi, obiecte decorative etc.).
Festivalul ,,Sighişoara Medievală” va avea un buget de 340.000 de lei, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată de Primăria Sighișoara.
Merită să vii la Sighișoara! Iată programul:
Vineri, 26 iulie 2013
16.00 – Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor
Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii (Piaţa Cetăţii)
17.00 Deschiderea Oficială
17.30 Salutul şi Investirea tuturor invitaţilor ca Cetăţeni Liberi în Cetatea Sighişoara
18.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu Steaguri
18.30 Truverii – Concert
19.30 Nomen Est Omen – Concert
20.30 Spectacol ,,Vlad Cavalerul Dreptăţii
22.30 Lupus Dacus – Concert
23.30 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu foc
24.00 Retragere cu torţe , Judecata de taină a trădătorilor de ţară
Piaţa Mercenarilor (Turnul cu Ceas)
18.00 Ordinul Cavalerilor Lup
19.00 Terra Alba – Concert
20.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria
21.00 Ordinul Cavalerilor Chigot – Bulgaria
22.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaş
23.00 Ad Hoc – Concert
Piaţa Drăculeştilor (Turnul Cositorarilor)
18.00 Izabela Bostan Kevorkian – Şcoală de dans
19.00 CvaDomini – Concert
20.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru medieval
21.00 Ordinul Cavalerilor Cerb
22.00 Ambient Folklore – Concert
Piaţa Micilor Dragoni (Piaţa dintre Turnul Cizmarilor şi Biserica Catolică)
18.00 Şcoală de muzică medievală – Lupus Dacus
Casa Cronicarilor – Hotel Sighişoara
19.00 Noua Acropolă – ,,Cetăţi Transilvane”
Turnul Fierarilor – Galeria de Artă Contemporană
10.00 – 22.00 ,,Salonul de Vară” – Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex
Tabăra Cavalerilor Lup
23.00 Proiecţie de filme istorice
Sâmbătă 27 Iulie 2013
10.30 Parada Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor
Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii (Piaţa Cetăţii)
11.00 Florin Kevorkian – Şcoalã de luptã medievală
12.00 Ordinul Cavalerilor Lup – Concursuri medievale
13.00 Pauză tehnică
17.00 Jocuri interactive medievale
18.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu Stegari
18.30 Ordinul Cavalerilor Lup – Şcoala Cavalerilor
19.00 Nomen est Omen – Concert
20.00 Truverii – Concert
21.00 Spectacol ,,Vlad Cavalerul Dreptăţii”
23.00 Lupus Dacus – Concert
24.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu foc
01.00 Retragere cu torţe, Întâlnirea cu Vlad Cavalerul Dreptăţii
Piaţa Mercenarilor (Turnul cu Ceas)
11.00 Izabela Bostan Kevorkian – Şcoală de dans
12.00 Florin Kevorkian – Şcoalã de luptã medievală
13.00 Pauză tehnică
17.00 Şcoală de muzică medievală – Lupus Dacus
18.00 Ordinul Cavalerilor Chigot – Bulgaria
19.00 Cva Domini – Concert
20.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria
21.00 Ad Hoc – Concert
22.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaş
Piaţa Drăculeştilor (Turnul Cositorarilor)
11.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval
12.00 Şcoala Micilor Toboşari – Toboşarul Cetăţii Sighişoara
13.00 Pauză tehnică
17.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval
18.00 Terra Alba – Concert
19.00 Ordinul Cavalerilor Cerb
20.00 Ambient Folklore – Concert
Piaţa Micilor Dragoni (Piaţa dintre Turnul Cizmarilor şi Biserica Catolică)
11.00 Trupa Noua Acropolă – Spectacol ,,Tinereţe fără bătrâneţe”
Casa Cronicarilor – Hotel Sighişoara
11.00 Liviu Pancu – Teatru Scena -,,Eroul Medieval în timpul modern“
16.00 Noua Acropolă – ,,Ordinul Dragonului”
18.00 Mihai Plămădeală – Observator Cultural -,,Muzica la marile Curţi Europene”
Turnul Fierarilor – Galeria de Artă Contemporană
10.00 – 22.00 ,,Salonul de Vară” – Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex
Duminică 28 Iulie 2013
10.30 Parada Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor
Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii (Piaţa Cetăţii)
11.00 Florin Kevorkian – Şcoalã de luptã medievală
12.00 Ordinul Cavalerilor Lup – Concursuri medievale
13.00 Pauză tehnică
17.30 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu Stegari
18.00 Truverii – Concert
19.00 Nomen est Omen – Concert
20.00 Spectacol ,,Vlad Cavalerul Dreptăţii”
22.00 Ad Hoc – Concert
23.00 Lupus Dacus – Concert
00.00 Foc de artificii, Marea Retragere cu torţe
Piaţa Mercenarilor (Turnul cu Ceas)
11.00 Izabela Bostan Kevorkian – Şcoală de dans
12.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Şcoala tinerilor Stegari
13.00 Pauzã tehnică
17.00 Şcoală de muzică medievală – Lupus Dacus
18.00 Ordinul Cavalerilor Chigot – Bulgaria
19.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria
20.00 Ambient Folklore – Concert
21.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaş
Piaţa Drăculeştilor (Turnul Cositorarilor)
11.00 Trupa Noua Acropolă – Spectacol ,,Greuceanu”
12.00 Şcoala Micilor Toboşari – Toboşarul Cetăţii Sighişoara
13.00 Pauzã tehnică
16.00 Ordinul Cavalerilor Cerb
17.00 Cva Domini – Concert
18.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval
19.00 Terra Alba – Concert
Piaţa Micilor Dragoni (Piaţa dintre Turnul Cizmarilor şi Biserica Catolică)
18.00 Şcoala Micilor Toboşari – Toboşarul Cetăţii Sighişoara
Casa Cronicarilor – Hotel Sighişoara
11.00 Teodor Mihai Serghei – ,,Retrospectivă Sighişoara Medievală”- Studio 24
Turnul Fierarilor – Galeria de Artă Contemporană
10.00 – 22.00 ,,Salonul de Vară” – Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex
Cristina Vancea