Judecătoria Sector 1 a obligat Vodafone Romania să plătească unui client despăgubiri morale de 10.000 de lei pentru conduită contractuală abuzivă, plus cheltuieli de judecată de aproape 3.000 de lei, potrivit datelor consultate de Profit.ro. De asemenea, instanța a constatat că subsidiara locală a grupului britanic Vodafone, al doilea jucător de telefonie mobilă, a restricționat abuziv serviciile furnizate clientului, precum și caracterul abuziv al unei clauze privind rezilierea contractului. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la instanța superioară.
Prin decizia adoptată, Judecătoria Sector 1 a constatat abuzivă o clauză din două contracte care face referire la obligarea abonatului la plata unei despăgubiri în cazul încetării contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale stabilite. În plus, instanța a mai constat „caracterul nedatorat” al unei sume totale de peste 700 de lei, achitată de client în urma facturilor emise de Vodafone Romania.
Citește mai mult pe Profit.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.