Prognoza ANM pentru intervalul 16-29 decembrie, indică vreme cu maxime pozitive și precipitații slabe. Iată ce previzionează ANM pentru zona Transilvania:
„În intervalul de prognoză, media temperaturilor maxime va fi zilnic pozitivă, parcurgând faze succesive de creştere şi de scădere; astfel, de la 0 grade pe 15 decembrie, se va ajunge la 4 grade pe 19 decembrie, apoi media va fi în jur de 1 grad pe 25 decembrie, iar spre sfârșitul intervalului se va situa între 2 şi 4 grade. Temperaturile minime vor fi permanent sub -3 grade, iar în cele mai reci nopți (în jurul datei de 20 decembrie), media regională va atinge -7 grade. Asemenea valori temice diurne şi nocturne caracterizează o vreme apropiată de normalul termic al perioadei. Nu sunt estimate decât precipitaţii slabe, mixte, posibile în unele zile din a doua parte a intervaluluii de prognoză”.