Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o nouă informare meteo de ploi torenţiale, până luni dimineaţa. De asemenea, 29 de judeţe sunt, total sau parţial, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până joi seara.
Potrivit informării meteo, începând de joi de la ora 10 până luni la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Totodată, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău,Vrancea şi Buzău sunt, începând cu ora 10, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până la ora 22.00.
În Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în nordul Olteniei, local în Moldova şi Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 35…50 l/mp.