Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată a vremii, valabilă începând de miercuri, ora 18,00, până vineri, ora 21,00. În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, în 24 de ore. Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 9 aprilie, şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.
AGERPRES