Wizz Air a înfiinţat, împreună cu Abu Dhabi Developmental Holding Company PJSC (ADDH), o companie aeriană în Emiratele Arabe Unite, aceasta numindu-se Wizz Air Abu Dhabi, a transmis Wizz Air, luni, către agenţia ungară de presă MTI.
Noua companie aeriană low-cost va începe să opere în toamna
anului 2020, în capitala ţării, pe Aeroportul Internaţional de la
Abu Dhabi, iar în următoarele luni, Wizz Air va începe să recruteze
personal. Potrivit comunicatului, directorul general József Váradi
a subliniat că noua companie aeriană va sprijini industria aeriană
din Abu Dhabi prin adoptarea unui model de afaceri eficient,
sustenabil şi din punctul de vedere al protecţiei mediului.
Potrivit directorului general al ADDH, cooperarea încheiată cu
Wizz Air ar putea ajuta Abu Dhabi să devină o destinaţie
competitivă şi pe plan internaţional. Potrivit lui Mohammed Hassan
al-Suweidi, faptul că, anul trecut, Emiratele Arabe Unite au fost
vizitate de 11,35 de milioane de turişti, i se atribuie în parte
legăturilor aeriene, scrie în comunicat.
ADDH a anunţat în decembrie anul trecut că a semnat un acord
preliminar cu directorul general al Wizz Air, pentru a înfiinţa o
companie mixtă. Potrivit anunţului, noua companie ar putea opera
zboruri şi către Africa şi India. În acest sens, Wizz Air a
confirmat că, odată cu această primă filială din afara Europei,
doresc să se extindă şi către alte continente.
În 2018, ADDH s-a transformat într-o societate pe acţiuni
deschisă. Din portofoliul companiilor de stat fac parte, printre
altele, domenii precum utilităţile publice, turismul,
transporturile, logistica, serviciile financiare, mass-media,
sănătatea, industria alimentară şi industria comunicaţiilor
informatice, se arată în comunicat.
Fondată în 2003, Wizz Air este cel mai mare transportator
aerian low-cost din Europa Centrală şi de Est, având o flotă
formată din 121 de aeronave şi aproape 5000 de angajaţi. Operează
peste 700 de rute către 155 de destinaţii din 45 de ţări şi este
listată la Bursa din Londra.
În cel de-al treilea trimestru financiar, încheiat la 31
decembrie, Wizz Air a obţinut un profit net record, de 21,4
milioane de euro. În prima jumătate de an financiar, încheiat la 30
septembrie, traficul de pasageri al companiei a atins cifra de 22,1
milioane, ceea ce înseamnă o creştere de 17% faţă de anul
precedent. În aceeaşi perioadă, veniturile din vânzări ale
companiei maghiare au crescut cu 21%, la 1,6 miliarde de euro, iar
profitul său net, cu 85%, la 371 de milioane de euro.
MTI