În contextul sărbătoririi Zilei Internaționale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș a desfășurat luni, 9 decembrie, o activitate preventivă , Workshop cu tema,, Pentru educație prin integritate”, având ca scop promovarea de către instituția noastră a valorilor socio-umane în mediul preuniversitar mureșan, la care au participat cadre didactice liceale care au fost implicate în campaniile derulate în cursul acestui an, împreună cu Serviciul Județean Anticorupție Mureș.
În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme care au vizat educația tinerilor liceeni în dezvoltarea unei atitudini civice ofensive împotriva corupției și care să conducă la stoparea acestui fenomen social. De asemenea, în cadrul sesiunii științifice, fiecare liceu a prezentat un desen/pictură care să conțină un mesaj anticorupție, reprezentând viziunea tinerei generații despre fenomenul corupției, cu titlul,, Integritatea în imagini”.
La finalul activității, au fost desemnați câștigătorii celor mai inspirate desene și picturi în transmiterea mesajelor anticorupție: locul I Liceul Teoretic ,,Gheorghe Marinescu”-Târgu Mureș, locul II Liceul Tehnologic,, Lucian Blaga”- Reghin, locul III Colegiul Agricol,, Traian Săvulescu”- Târgu Mureș.
Reamintim faptul că data de 09 decembrie marchează în simbolistica Organizației Națiunilor Unite Ziua Internațională de Luptă împotriva corupției, fenomen care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri și crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităților statale și ale forurilor mondiale, întreprinse în direcția estompării nocivității acestei forme de criminalitate. Corupția, fie că se manifestă sub forma unor acte sistematizate și profund elaborate, fie că se produc spontan, fără nicio pregătire prealabilă, rămâne același fenomen cu implicații grave, care afectează încrederea societății în instituțiile publice.
Cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție își reafirmă intoleranța față de faptele de corupție și încurajează un comportament corect care să corespundă motto-ului nostru instituțional,, Integritate pentru credibilitate”.
Cetățenii pot sesiza faptele de corupție la Call-Center anticorupție 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului Județean Anticorupție Mureș- 0265/202.354, precum și la sediul Serviciului Județean Anticorupție Mureș: mun. Târgu Mureș, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 14, jud. Mureș sau prin e-mail la adresa mures.dga@mai.gov.ro.