Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi a anunţat, vineri, că va organiza, în perioada 24-27 august 2017, în localitatea Şăulia, judeţul Mureş, prima tabără din România pentru copiii sub 10 ani care suferă de o boală oncologică, alături de familiile lor.
‘Chiar dacă mai există tabere sau excursii care le permit părinţilor să îi însoţească pe cei mici, tabăra Yuppi va fi primul proiect de acest fel destinat întregii familii: aici, fiecare persoană va avea parte de experienţe terapeutice atât individual, cât şi împreună cu restul familiei’, subliniază László Zsuzsa, preşedintele executiv al Yuppi Camp.
‘Creşterea unui copil este o provocare în sine. Atunci când acesta suferă de o boală atât de serioasă însă, acest lucru lasă o amprentă adâncă asupra întregii familii. Astfel, suportul oferit de tabăra Yuppi este unul integrativ şi răspunde atât nevoilor individuale, cât şi celor de grup ale participanţilor’, se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, de Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi.
Potrivit comunicatului, în Tabăra pentru Familii, copiii şi părinţii vor lua parte la activităţi de terapie prin experienţă – căţărare, călărit, caiac, tras cu arcul, lucru manual, fotografie, teatru, canotaj – activităţi devenite tradiţionale în taberele Yuppi
.
În acest sens, cei prezenţi în tabără vor fi împărţiţi în patru grupe de vârstă – părinţi, copii de vârstă şcolară, adolescenţi şi copii între 0 şi 4 ani – pentru cei mai mici fiind amenajat un Colţ al Jocului.
Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi a arătat că Tabăra pentru Familii va presupune, de asemenea, şi o serie de activităţi adresate doar părinţilor: sesiuni de discuţii, jocuri de colaborare sau şedinţe individuale de psihoterapie.
‘Activităţile organizate sunt menite să creeze legături sociale puternice între participanţi, dar şi dialoguri pe teme pragmatice, legate de problemele medicale ale copiilor. Înscrierile în tabăra pentru familii se pot face până la data de 1 mai, accesând link-ul: http://yuppicamp.ro/csaladi-tabor-2. Pentru participare, e necesar ca toţi membrii familiei să poată fi prezenţi la Şăulia, pe toată durata taberei – copil cu boală oncologică, părinţi, fraţi şi surori (dacă e cazul)’, se mai subliniază în comunicat.
Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi, cu sediul în Cluj-Napoca, organizează, începând din 2011, tabere de terapie prin experienţă la Şăulia de Câmpie, judeţul Mureş, pentru copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice şi familiilor lor. În cadrul taberelor, copiii şi adolescenţii sunt implicaţi în activităţi de căţărare, echitaţie, canotaj, tir cu arcul, lucru manual, fotografie, teatru, experienţe ‘care îi ajută să-şi redescopere încrederea în sine şi le oferă resurse emoţionale esenţiale în lupta cu boala’.
În comunicat se mai arată că, în 2016, taberele au găzduit 115 de copii din ţară, susţinuţi de 127 de voluntari, iar în prezent, Yuppi colaborează cu 34 de medici specialişti.
‘Noi credem în şansa la copilărie pentru fiecare copil, chiar dacă suferă de o boală cronică şi serioasă, precum diabetul, artrita juvenilă sau bolile oncologice. Această viziune ne îndeamnă să dezvoltăm continuu taberele din 2011, astfel încât cât mai mulţi copii, indiferent de vârstă sau boală, să poată avea parte de experienţe vindecătoare’, a arătat László Zsuzsa, din partea Yuppi.
Comunicatul mai precizează că, în 2017, se vor desfăşura patru tabere gratuite Yuppi: prima va avea loc între 16 şi 22 iulie şi este adresată copiilor între 7şi 13 ani cu diabet, a doua se va desfăşura între 30 iulie şi 5 august şi este dedicată adolescenţilor între 13 şi 18 ani cu diabet, a treia va avea loc între 13 şi 19 august şi se adresează copiilor şi adolescenţilor între 10 şi 18 ani cu boli oncologice şi artrită reumatoidă juvenilă, iar a patra este cea destinată familiilor care au un copil cu o boală oncologică. AGERPRES