La luduș a început producția iar zahărul de producție românească va fi din nou pe rafturi.
În data de 04.10.2023, o delegație condusă de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl. Florin Ionuț Barbu, va efectua o vizită de lucru la Fabrica de Zahăr de la Luduș. Din delegatie va face parte doamna deputat Dumitrita Gliga, presedinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților si conducatorii institutiilor judetene subordonate si/sau aflate in coordonarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Conform programului, la ora 9:30 va avea loc o întâlnire cu conducerea societății, urmată de o vizită în fabrică pentru a vedea cum decurge procesul de fabricație a zahărului și pentru a discuta cu personalul, respectiv cu reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților S.C. «Zahărul» S.A. LUDUȘ.
La ora 11:30, aproximativ 30 de fermieri vor avea o intrevedere cu delegatia oficiala, ocazie cu care se vor dezbate aspecte cu privire la activitatea agricola din zona.
Fabrica de Zahăr Premium Luduș a fost preluată de către doi investitori români, de la Tereos SAS – compania franceză deținătoare a TEREOS România, la sfârșitul lunii ianuarie 2023. Într-un timp scurt, a fost contractată sfecla de zahăr de pe o suprafață de aprox. 3400 ha de la fermieri din județele: Mureș, Cluj, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud și Arad. Pe 22 septembrie a început campania de recoltare și prelucrare a sfeclei de zahăr, fiind deja livrate cantități de zahăr pentru magazinele din România, astfel încât consumatorii români să poată găsi la raft zahăr românesc produs 100% din sfeclă de zahăr de la fermierii români.