Rezervația botanică de la Zau de Câmpie, județul Mureș, este singurul loc din Europa în care bujorii de stepă, denumiți științific Paeonia tenuifolia, au supraviețuit și se dezvoltă în continuare și aceasta datorită efortului de peste 60 de ani depus de regretatul custode onorific Marcu Sâncrăianu, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr.
Rezervația de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri.
Custodele onorific a rezervației, Octavian Călugăr, fost primar al comunei Zau de Câmpie și ucenic al lui Marcu Sâncrăianu timp de 31 de ani, se ocupă de bujori din anul 2005, îi vizitează zilnic și îi ocrotește. Și aceasta pentru că bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă, care cândva mai exista în Europa, însă treptat a dispărut.
”Bujorul de stepă e o plantă foarte firavă, nu ajungi cu ea până în sat și ea moare, moare toată planta. Noi am avut multă grijă, chiar dacă este o muncă onorifică, dar e o muncă ce aduce satisfacție în fiecare primăvară, prin turiștii care ne vizitează, din țară, din străinătate — Franța, Germania, Italia, am avut chiar din Florida, SUA. Se duc de aici încărcați pozitiv, văd un lucru fantastic la Zau. Asta ne bucură și asta ne răsplătește, l-a răsplătit și pe nenea Sâncrăianu, care a decedat la vârsta de 91 de ani și s-a ocupat de rezervație timp 60 de ani și mă răsplătește și pe mine, din 2005, de când mă ocup de rezervație”, a spus Călugăr.
Citește mai multe pe agerpres.