Zborurile noi de pe Aeroportul „Transilvania”, neafectate deocamdată de conflictul din Orientul Mijlociu
Cele nouă curse noi care urmează să fie efectuate de pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş, începând cu data de 29 martie, spre destinaţii din Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Italia, Elveţia şi Marea Britanie, nu sunt, deocamdată, afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc.
„Am avut şi avem în continuare discuţii cu operatorul, momentan a zis că nu este nicio problemă la aceste curse, cu cursa charter pentru Egipt să vedem ce va fi (…). Pentru restul nu avem informaţii clare, asta doar operatorul ştie, dar biletele s-au vândut într-un procent foarte bun (…). Mare parte a biletelor sunt vândute. Şi eu sunt unul din cumpărătorii acestor bilete şi nu am fost anunţaţi că vreuna dintre curse ar avea probleme. Asta nu înseamnă că nu poate să existe această posibilitate, pentru că şi operatorii pot să-şi permită şi în ultima zi să spună că nu mai zboară cursa respectivă”, a declarat preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele CJ Mureş este de părere că şi biletele de avion se vor scumpi în perioada următoare, pe fondul creşterii preţurilor la carburanţi, cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu
„Tot ceea ce înseamnă transport, indiferent că e aerian, terestru, fluvial, maritim, toate vor fi mai scumpe, pentru că şi combustibilul e mai scump, e mai mult de 20% deja. Când este vorba de 1-2% nu este o problemă. Dacă deja la carburanţi ai peste 20% scumpire, există un efect neplăcut (…). Dacă aceste efecte ar fi doar pe biletele de avion, eu m-aş bucura, dar o să fie nişte efecte mult mai adânci şi cred că şi suferinţa va fi mult mai mare. Nu numai la biletele de avion, pentru că biletul de avion îl foloseşte numai cel care doreşte să zboare, dar în celelalte domenii economice se vor resimţi aceste scumpiri de carburanţi, care tot sperăm că nu vor dura prea mult. Dar după ceea ce s-a întâmplat şi ieri şi alaltăieri nu am nici posibilitatea, nici curajul să fac o declaraţie în acest sens. Sigur, toate tot ceea ce înseamnă transport, indiferent că e aerian, terestru, fluvial, maritim, toate vor fi vor fi mai scumpe, pentru că combustibili mai scump”, a susţinut preşedintele CJ Mureş.
În luna decembrie 2025, compania Wizz Air a anunţat că va opera de pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu Mureş, începând de la sfârşitul lunii martie 2026, nouă noi curse spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Larnaca (Cipru), Paris Beauvais (Franţa), Dortmund şi Memmingen (Germania), Milano Bergamo şi Roma Fiumicino (Italia), Basel (Elveţia), precum şi Londra Luton (Marea Britanie), la care se adaugă ruta deja existentă către Budapesta.
Acestor zboruri li se vor adăuga şi cursele charter spre Egipt, în sezonul estival. AGERPRES
