În urma unei acțiuni desfășurate pe parcursul a două săptămâni, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproape 2.800 de lei şi au depistat 64 de persoane care călătoreau fără legitimaţie de călătorie.
În perioada 17-31 ianuarie a.c., Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov, sub coordonarea Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu C.F.R. Călători și Jandarmeria Română a organizat o acțiune în cadrul căreia au verificat 62 de trenuri de călători, care circulă pe rețelele feroviare din judeţ.
Astfel, dintre cei peste 190 de pasageri care au fost legitimați în aceste trenuri, 64 au fost găsiți în neregulă și au plătit bilet cu suprataxă.
Polițiștii au aplicat, în total, 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.800 de lei.
De asemenea, au constatat 25 infracțiuni, fiind surprinse în flagrant delict 9 persoane.
Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş, în urma activităţilor desfăşurate în perioada 21-23 ianuarie a.c., cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Regele Ferdinand I” Tîrgu Mureș, au surprins în flagrant un număr de 9 călători ce circulau pe rutele: Luduş-Tg.Mureş, Reghin- Tg.Mureş Nord şi Vînători-Sighişoara, care au oferit personalului de tren diferite sume de bani, pentru a le facilita călătoria frauduloasă până la destinaţie.
Celor nouă călători le-au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Dare de mită”, faptă prev. şi ped. de art. 290, alin. 1 din Cod Penal.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.