Patrulele pedestre și mobile ale Direcției Poliția Locală au surprins, în perioada 27.11 – 12.12.2017, un număr de 34 persoane care apelau la mila publică, 12 dintre ele fiind sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, în timp ce în cazul celor 22 minori surprinși în astfel de situații, s-a trecut la sancționarea părinților sau ocrotitorilor legali.
Odată cu instalarea frigului, personalul Biroului de Intervenții a intensificat căutările în cartiere, în vederea depistării persoanelor fără adăpost. Astfel, în perioada evidențiată au fost identificate și transportate la Azilul de Noapte al municipalității, un număr de 12 persoane.
Pe această cale, Poliţia Locală roagă concetățenii ca în cazul în care observă astfel de situații, să sune la numărul de telefon 0265/250760 sau prin intermediul Dispeceratului Integrat de Urgență „112”, apel gratuit, pentru a putea interveni operativ și a se evita pierderea unor vieți prin hipotermie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.