Poliţiştii din Harghita, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au ridicat peste o mie de litri de alcool, circa 65.000 de ţigarete şi diverse sume de bani, de la persoane bănuite de contrabandă, în urma a 23 de percheziţii efectuate în trei judeţe ale ţării.
Potrivit unui comunicat remis presei, în cursul zilei de luni, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, au efectuat 23 de percheziţii domiciliare, dintre care 15 în judeţul Harghita, şapte în judeţul Mureş şi una în judeţul Bistriţa-Năsăud, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi contrabandă.
În urma percheziţiilor, s-au ridicat 1.134 de litri de alcool, 2 cazane pentru pălincă, 64.280 de ţigarete, 370 de litri de vin, 54.800 de lei, 6.255 de euro, 11.230 de franci elveţieni, 4.000 de dolari, 10.000 de forinţi, 108 petarde din categoria a II-a şi 25 de telefoane mobile.
De asemenea, au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, faţă de 4 dintre cele 16 persoane bănuite de săvârşirea faptelor, urmând să fie dispuse măsuri preventive.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat pentru AGERPRES că ‘toate activităţile în această anchetă au fost iniţiate în toamna anului trecut, au fost aprofundate pe parcurs şi pe măsură ce s-a înaintat în anchetă au fost obţinute date şi indicii cu privire la comiterea unor fapte de natură penală, ce au impus efectuarea acestor percheziţii’.
La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, de la inspectoratele de poliţie judeţene Mureş şi Bistriţa-Năsăud, precum şi jandarmi.
Potrivit sursei citate, în cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
AGERPRES