Respectând măsurile impuse de prevenirea răspândirii Covid-19, dar și a numărului de participanți permis de Legea 55/2020, între orele 10 și 12 , zeci de persoane protestează în fața sediului Prefecturii Mureș.
Organizaţiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” afiliate la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, respectiv Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP protestează în fața Prefecturilor din Întreaga țară. Protestul lor este ”prima reacție la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind îngheţarea drepturilor salariale şi a pensiilor militare de serviciu, pentru anul 2021, precum şi la creşterea penibilă cu doar 41 de lei a salariului minim (net) pe economie”, se arată într-un comunicat citat de AGERPRES.
Protestatarii apreciază ”că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîţu reprezintă ultima soluţie la problemele economice pe care le traversează ţara noastră , dar cei care se află în prima linie şi gestionează măsurile împotriva pandemiei de SARS-CoV2 de mai bine de 8 luni, căzând la datorie cu miile (…) se angajează în protestele planificate”, precizează sursa citată.
Potrivit sindicaliştilor, deficitul grav de personal este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care generează un volum de muncă suplimentară imposibil de gestionat cât timp nu se fac încadrări corespunzătoare. Costurile cu echipamentele de protecţie, cu tratamentele şi chiar cu testările efectuate au fost suportate integral de către angajaţi.
Începând cu luna ianuarie 2021, Publisind va face public calendarul de acţiuni sindicale care vor include – excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activităţi, refuzul de prestare a muncii suplimentare, suspendarea sau blocarea activităţii în anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervenţiile în cazurile de urgenţă), organizarea de mitinguri în cascadă pe o durată nedeterminată. Foto EG. Sursa AGERPRES/
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.