Zilele Ținutului Secuiesc se află la cea de-a zecea ediție, organizatorii acestui șir de evenimente fiind consiliile județene, instituțiile culturale și organizațiile civile din județele Harghita, Covasna și Mureș. În acest an, cele peste două sute de programe vor avea loc în perioada 10-20 octombrie și au menirea de a scoate în evidență valori culturale și economice ale regiunii. Motto-ul din acest an este: Sărbătorim Ținutul Secuiesc!, iar detalii cu privire la programul șirului de evenimente au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc, azi, 10 octombrie.
„Întreprindem măsuri pentru dezvoltarea regiunii și găsim timp și pentru a sărbători. În acest an împlinește zece ani și programul de restaurare și conservare a porților secuiești, dar și inițiativa Produs Secuiesc căreia până în acest an i s-au alăturat patru sute de persoane, oferind posibilitatea obținerii unei surse de venit mai ales micilor producători. Iar aceste realizări le vom sărbători în cadrul unui eveniment comunitar care va avea loc în cursul zilei de sâmbătă, la Miercurea Ciuc. În aceste zece zile vom sărbători tradițiile noastre, cultura și gastronomia și ne străduim să atragem cât mai mulți turiști în zonă. Programul Zilelor Ținutului Secuiesc se poate accesa și pe aplicația Visit Harghita”, a spus Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
„Șirul de evenimente se integrează în rândul acelora care au un rol important în procesul de păstrare al identității și care contribuie la specificul cultural și economic al Ținutului Secuiesc”, a spus Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna. Numeroase astfel de evenimente au fost organizate în cele trei județe, eforturile noastre fiind susținute și de guvernul maghiar. Dintre evenimentele organizate în cele trei județe, președintele Consiliului Județean Covasna a evidențiat expoziția de artă a Academiei de Artă Maghiară care va fi vernisată vineri, de la ora 18,00 la Centrul de artă transilvană din Sfântu-Gheorghe, Festivalul de artă fotografică din Ținutul Secuiesc care se desfășoară în perioada 12-22 octombrie la Sfântu-Gheorghe. Va fi vernisată și expoziția de fotografie „De la Târgu-Secuiesc până la Hollywood – viața și fotografiile lui André de Dienes”. Președintele consiliului județean a menționat în mod special și evenimentul prilejuit de decernarea premiului Orbán Balázs care va avea loc în data de 17 octombrie, tot la Sfântu-Gheorghe.
„Această sărbătoare este importantă pentru noi, fiind rezultatul colaborării; de zece ani organizăm anual împreună acest eveniment pentru a prezenta lumii întregi valorile noastre. Județele Mureș, Harghita și Covasna colaborează strâns în mai multe domenii, pe lângă programele culturale comune, derulăm și proiecte infrastructurale și turistice. Am convingerea că dacă ne dorim ca Ținutul Secuiesc să se dezvolte, este nevoie de abordări mult mai ample. Sunt importante investițiile în infrastructură, și mai important este să întărim comunitățile noastre. Iar Zilele Ținutului Secuiesc sunt exemplu bun în acest sens”, a evidențiat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.
„Programele organizate în acest an se adresează celor care trăiesc aici și prin intermediul acestora poate să sărbătorească o regiune culturală. Anul acesta ne-am propus să acționăm și raportăm conștient la mediul înconjurător, astfel programul zilelor Ținutului Secuiesc poate fi consultat on-line pe pagina de web zileletinutuluisecuiesc.ro; nu va exista un caiet de programe. Programele prezintă valorile regiunii, un exemplu în acest sens fiind zilele cu tematică folclorică. Cei interesați vor avea ocazia să vizioneze și concertul formației Role, să viziteze festivalul mierii de la Miercurea Ciuc sau să participe la sărbătorile locale ale recoltării verzei din localitățile Ciceu, Lăzarea sau Frumoasa. Își vor deschide porțile mai multe expoziții de artă și fotografie, respectiv vor fi organizate programe destinate familiilor, sau activități în natură”, a menționat Ferencz Angéla, directorul Centrului Cultural Județean Harghita.
Imreh István, directorul Centrului Cultural Județean Covasna a mulțumit centrului cultural din județul Harghita pentru colaborare în elaborarea programelor care în anul acesta se concentrează pe programe mai ample. „Această sărbătoare nu este numai a celor trei județe, din acest an și comunitățile maghiare din alte județe au ocazia să se prezinte în cadrul Zilele Ținutului Secuiesc. În acest an vom avea invitați din Țara Bârsei, la Covasna va fi vernisată expoziția artiștilor maghiari din județul Brașov, vor avea loc și prezentări ale grupurilor folclorice Mátka, Sirülő, Búzavirág și Oltovány”, a afirmat acesta.
În primii ani ai evenimentului comunitatea românească nu s-a alăturat sărbătorii, dar azi sunt organizate mai multe programe în limba română, a spus Imreh István. Și regiunea Întorsura Buzău organizează o zi dedicată toamnei, iar agenția de presă Agerpres organizează o expoziție de fotografie, în data de 16 octombrie.
Printre programele organizate în județul Mureș se numără și spectacolul Bartók la Viena – cântece ostășești 1918. În perioada 18-20 octombrie are loc la Sovata festivalul dovleacului. Nu vor lipsi nici expozițiile, concertele, spectacolele de dans popular, nici târgurile. În data de 19 octombrie se va organiza la Târgu-Mureș primul Târg al producătorilor locali mureșeni la care vor fi prezenți mai mult de 60 de producători din toate părțile județului Mureș.
La finalul conferinței, având în vedere faptul că se sărbătoresc zece ani de la demararea inițiativei Produs Secuiesc, a avut loc degustare de produse tradiționale locale.