O serie de evenimente de excepție vor avea loc în perioada 10 – 14 decembrie 2018, cu prilejul Zilelor Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
Zilele UMFST Târgu Mureș debutează luni, 10 decembrie 2018, cu Sesiunea Științifică a Cadrelor Didactice, cu workshop-urile organizate la Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice și cu expoziția de artă plastică Arta între profesie și pasiune, extrem de apreciată în peisajul academic, locul în care membrii comunității academice își vor expune creațiile.
Prima parte a zilei de marți, 11 decembrie 2018, este dedicată științei. Şcoala Doctorală organizează cea de-a 11-a ediţie a Conferinţei Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori, programul ştiinţific abordând teme de actualitate din domeniile: medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie şi management.
La ora 12.00, în Sala Muzeu a Bibliotecii Medicale va avea loc expoziția de carte veche „Istoria Medicinei – vizită ghidată și scurtă prezentare a Muzeului de Istorie a Medicinei”.
La ora 18.00, Sala de Sport „Dr. Anton Pongracz” va găzdui evenimentul de lansare a cărții „En Garde! Fetița cu masca tricoloră”, scrisă de Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, la eveniment fiind invitați să participe iubitorii de carte și de sport.
La ora 19.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș va avea loc tradiționalul concert de colinde, prilej cu care studenții Universității noastre vor transmite magia Sărbătorilor de iarnă.
Ziua de miercuri, 12 decembrie 2018, debutează, la Facultatea de Farmacie, cu prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine”. În același timp, la Centrul de Simulare și Abilități Practice se va desfășura Cursul Comitetului European de Educația în Anestezie.
Ziua continuă cu simpozioanele „Factorii psihologici culturali, personalitatea și alegerea profesiei medicale”, la ora 12.00, în Sala Festivă, și „Inovare și transformare digitală în organizații”, la ora 15.00, în Aula Magna.
În Aula Facultății de Medicină Dentară, la ora 17.00, va avea loc evenimentul „Arta sănătății în an centenar”. Ziua se va încheia la Palatul Culturii, la ora 19.00, cu tradiționalul concert de muzică corală susținut de Corul Național de Cameră Madrigal, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică.
Aula Facultății de Medicină Dentară va găzdui joi, 13 decembrie 2018, ora 14.30, evenimentul de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al UMFST Târgu Mureș profesorului doctor Piero Portincasa, de la Universitatea din Bari, Italia.
Totodată, vor avea loc două lecții memoriale: Memorial Lecture Miskolczy Dezső, ora 10.00, în Sala Festivă, și Memorial Lecture George Simu, ora 15.30, în Aula Facultății de Medicină Dentară.
Tot la Facultatea de Medicină Dentară va avea loc evenimentul #OpenUpDentistry, iar la Facultatea de Farmacie se va desfășura, începând cu ora 09.00, workshop-ul „Gradina botanică, o sursă valoroasă pentru aromaterapie”.
Ziua se încheie cu Gala UMFST care conține o serie de momente tradiționale: discursul anual al Rectorului UMFST Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, premierea excelenței în UMFST, momente muzicale ale studenților și cina festivă.
Aula „Tudor Drăganu” a Facultății de Economie și Drept va găzdui vineri, 14 decembrie 2018, ora 10.00, deschiderea celei de-a XV-a ediții a Concursului Științific Internațional pentru Studenți „Tudor Drăganu”. În același timp, în Aula Facultății de Medicină Dentară va avea loc evenimentul „Stop caries NOW for a cavity-free FUTURE”.
La ora 11.00 va avea loc inaugurarea UMFST STORE, la Librăria Universității. La ora 12.00, la Centrul de Nutriție și Dietetică va avea loc workshop-ul „Educație nutrițională. Dezvoltarea de parteneriate pentru crearea de resurse educaționale deschise”. Tot la ora 12.00, la Facultatea de Științe și Litere va avea loc workshop-ul „Viitorul trecutului. Wikipedia ca instrument de predare – învățare a istoriei”, iar Centrul Cultural Științific și Centrul de Nutriție va găzdui, la ora 16.00, evenimentul „InnOvationNight – episode One”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.