Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale au debutat sâmbătă, 13 ianuarie 2018, la Sala Sander unde a avut loc reuniunea „Interferențe culturale” cu tema ”CENTENARUL MARII UNIRI, ZIUA CULTURII NAȚIONALE” organizată, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, de către Direcția Județeană pentru Cultură Mures si Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”. Între invitații evenimentului s-au aflat și membrii Societății Culturale Apollon din Urziceni, ai Clubului Înțelepților din București, Scriitori ai Caravanei Culturii și scriitori mureșeni.
În programul reuniunii a fost inclus proiectul ”100 de cărți pentru Marea Unire”, lansarea numărului XI al Revistei Creneluri Sighișorene și vernisajul Expoziției personale a artistului plastic sighișorean Ligia Coman.
Manifestările continuă la Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu, după următorul program:
15 ianuarie 2018:
Mihai Eminescu – poetul ,,nepereche” – evocarea operei eminesciene – recital de poezie – expoziție de carte – secția pentru adulți;
Ora 16.00 Seara de poezie – Femeile din Sindicatul Pensionarilor Sighișoara
16 ianuarie 2018:
Basmele eminesciene – audiție de basme – expoziție de carte – secția pentru copii.
Ziua Culturii Naționale la Sighişoara
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.