Conform art. 12 din Constituția României, drapelul României reprezintă alături de Ziua națională, imnul național, stema țării și sigiliul statului, simbolurile naționale ale României.
Prin Legea nr. 96 din 20.05.1998, data de 26 iunie a fost proclamată Ziua drapelului național.
Cu acest prilej, Garnizoana Târgu Mureş şi Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, cu sprijinul Primăriei municipiului Târgu Mureş și al Consiliulul Judeţean Mureş organizează Vineri, 26 iunie 2020, începând cu ora 10.00, o ceremonie publică de înălţare a drapelului național al României în Cetatea medievală din Târgu Mureș, respectiv platoul din proximitatea Bastionului Dogarilor.
Joi 25 iunie, la ora 19.00, la catargul instalat în acest loc, se va desfășura ceremonia de coborâre și desprindere de la catarg a drapelului arborat în anul anterior.
Drapelul nou, care urmează să fie înălțat pe catarg se introduce în seara zilei de 25 iunie în Catedrala ”Înălțarea Domnului” (Catedrala Mare), unde va rămâne peste noapte, urmând ca în dimineața zilei de 26 iunie 2020, începând cu ora 09.00 să se oficieze slujba de sfințire a acestuia de către preotul paroh.
În timpul ceremoniei publice care se va desfășura pe platoul din proximitatea Bastionului Dogarilor din Cetatea medievală, acesta va fi adus de către garda purtătoare și va fi înălțat pe catarg concomitent cu intonarea imnului național al României.
***
De asemenea militari din cadrul structurilor de Forțe pentru Operații Speciale vor fi prezenți la activități de reprezentare ce vor avea loc în Buzău, Bacău sau Constanța.
Compartimentul Relații Publice
Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale
Maior Ivanof Alexandru