Castelul Bethlen din Mureş a îmbrăcat straie de sărbătoare în acest weekend. Evenimentul „Ziua Familei“ a strâns zeci de oameni de toate vârstele, dornici să petreacă un sfârşit de săptîmână perfect alături de cei dragi. Copiii au fost cei mai încântaţi, întrucât au avut ocazia să cunoască cultura medievală, ilustrată prin dansuri sau lupte sau prin ateliere creative. N-au lipsit nici bucatele tradiţionale, aduse special pentru pofticioşi.
Pe lângă bucuria de a petrece timp de calitate în familie şi de a creea amintiri frumoase cu persoanele dragi, turiştii au avut parte de o mulţime de activităţi. „Se pot viziona filme. Cei cu familii, cei cu copii au activităţi specifice. Sunt mai multe echipe care ne arată cam cum s-a trăit acum 200 de ani”, a declarat Szanto Lorand, organizator Visit Mureș. Scopul principal al evenimentului a fost acela de a aduce comunitatea mai aproape de patrimoniul cultural al zonei și de a sprijini conservarea și renovarea Castelului Bethlen.
Organizatorii evenimentului s-au gândit şi la turiştii mai pofticioşi, astfel în curtea castelului au fost amplasate şi tarabe cu diferite preparate tradiţionale.
Intrarea a fost liberă, însă toți participanții au fost încurajaţi să facă donații prin achiziționarea biletelor de tombolă, și a unei porții de gulaș. Banii se vor folosi la pentru conservarea și renovarea Castelului. Castelul Betlhen a fost construit între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea şi este considerat cel mai frumos castel renascentist din Transilvania.
Vezi video pe Observatornews.ro