Joi, 29 iulie 2021, începând cu ora 09.30, Garnizoana Târgu Mureş şi Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș organizează o ceremonie publică de intonare a imnului național al României, cu prilejul aniversării ”Zilei imnului”, în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, pe platoul din proximitatea Bastionului Dogarilor.
În acest an, această activitate se va desfășura simultan cu ceremoniile de absolvire a studiilor universitare de licență a ofițerilor medici, respectiv de acordare a primului grad de ofițer, studenților promoției ,,Regele Mihai I – 100”, ai Secției de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș.
Manifestarea va debuta cu întâmpinarea locțiitorului comandantului Garnizoanei Târgu Mureș, prin prezentarea onorului militar, salutarea drapelului de luptă, trecerea în revistă a gărzii de onoare și salutarea acesteia.
Va urma rugăciunea de binecuvântare, care va fi oficiată de preotul militar al garnizoanei Târgu Mureș, părintele Ioan-Dorin ȘANDOR.
Se va citi ordinul ministrului apărării naționale de acordare a gradului de sublocotenent studenților militari din anul IV de studiu și mesajul șefului Statului Major al Apărarii cu ocazia finalizării programelor de studii universitare de către absolvenții instituțiilor de învățământ superior militar.
Va urma o sesiune de alocuțiuni, cu referire la cele trei evenimente sărbătorite.
Ceremonia publică va atinge apogeul în momentul intonării, de către întreaga asistență prezentă la eveniment, a imnului național al României.
Defilarea gărzii de onoare, care de această dată va fi constituită exclusiv din plutoane de studenți, fiecare pluton reprezentând anul de studiu pe care aceștia l-au finalizat, va încheia ceremonia militară.
*
- *
Ziua imnului național al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 29 iulie.