Intreaga lume sărbătorește la sfârșitul lunii aprilie, Ziua Internațională a Dansului, o sărbătoare marcată neîntrerupt, din anul 1982, la inițiativa Consiliului Internațional al Dansului, organizație din cadrul UNESCO.
Dansul a însoțit întotdeauna marile evenimente din viața oamenilor, unul dintre acestea fiind aniversarea zilei de naștere(în acest context i-am sărbătorit pe bunicii născuți în luna aprilie).
La origine, cuvântul „dans” provine din limba sanscrită și se traduce prin „tensiune”. Cu alte cuvinte, dansul a fost încă din timpuri străvechi un mod de eliberare a oricărui tip de tensiune interioară.Și pentru că dansul și muzica constituie un limbaj universal care strânge în jurul său generații, astăzi am dovedit acest lucru alături de invitații noștri: Trupa de dans modern Lollipop, ansamblul de dansuri populare Plaiuri Mureșene și interpreți ai secției de canto aparținând Palatului Copiilor Mureș, precum și Trupa The Legend și Happy Child de la CTF Sâncraiu de Mureș și Sântana de Mureș
Copiii au dansat pentru a ne alunga tensiunile, au dansat pentru a ne face mai fericiti!
În fiecare an, este redactat un mesaj Internaţional de către o personalitate a dansului mondial. Din mesajul de anul trecut, semnat de coregraful Roger Sinha am reținut “Dansul este o mare reuniune şi avem mai mult ca niciodată nevoie de ea, acum când lumea noastră pare să se piardă în ceea ce ne desparte”.
Dr.Anca Florea
Director
Caminul pentru persoane varstnice Tg Mures
Ziua Internațională a Dansului la caminul de Bunici
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.