Manifestările organizate marţi la Târgu Mureş, pentru a marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la Revoluţia şi Războiul de Independenţă din 1848-1849, se vor desfăşura sub motto-ul „Pace. Înţelegere. Libertate”.
„Pace. Înţelegere. Libertate. Acesta este motto-ul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la Revoluţia şi Războiul de Independenţă din 1848-1849, organizate de filiala UDMR Mureş, UDMR Târgu Mureş, Primăria Târgu Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Asociaţia pentru Târgu Mureş. 15 Martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cea mai importantă sărbătoare a comunităţii maghiare din România”, a transmis UDMR Mureş într-un comunicat de presă.
Preşedintele executiv al UDMR Mureş, Kovacs Mihaly Levente, a declarat pentru AGERPRES, că printre manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni se numără o ceremonie la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, unde vor fi prezentate discursuri de comemorare, un scurt program artistic şi vor fi depuse coroane de flori, de la ora 16,00.
Vor susţine discursuri deputatul Fidesz Lázár János, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc şi primarul Târgu Mureşului, Soós Zoltán. Mesajul prim-ministrului României va fi citit de Nagy Zsigmond, subprefectul judeţului Mureş, iar cel al prim-ministrului Ungariei va fi citit de consulul Mile Balázs.
„De asemenea, seara, de la ora 19,00, la Palatul Culturii, va fi organizată o festivitate de decernare a premiilor ‘Carte şi Lumânare’, ajunse la a 8-a ediţie, pentru personalităţi care au lucrat în toţi aceşti ani în acord cu acele principii şi valori care au fost puse în prim plan în marşul ‘Carte şi Lumânare’ din 10 februarie 1990. Premiul simbolizează puterea comunităţii, faptul că şi în mod paşnic putem să ne exprimăm dorinţa de a fi liberi, de a învăţa în limba maternă şi de a trăi în Târgu Mureş şi în judeţul Mureş cu aceleaşi drepturi şi libertăţi ca toţi cetăţenii”, a arătat Kovacs Mihaly Levente. AGERPRES