La 22 martie, în fiecare an, este Ziua Mondială a Apei, o zi dedicată concentrării atenției asupra problemelor legate de apă pe care anumite locuri de pe glob le întâmpină. La 22 martie în fiecare an, oamenii, instituțiile și organizațiile non-guvernamentale marchează Ziua Mondială a Apei, luând măsuri pentru a gestiona criza apei. Anul 2022 abordează o temă de interesată „Apa subterană: Să facem invizibilul vizibil”. Mesajul general al temei din acest an este că explorarea, protejarea și utilizarea durabilă a apelor subterane va fi esențială pentru supraviețuirea și adaptarea la schimbările climatice și pentru satisfacerea nevoilor unei populații în creștere. Apa este, fără îndoială, cea mai importantă resursă din lume. Deși apele subterane nu sunt vizibile, ele reprezintă o componentă esențială a circuitului apei. Peste 95% din apele dulci ale planetei, cu excepția ghețarilor și a calotelor glaciare, sunt subterane. Apele subterane reprezintă, o sursă esențială de apă potabilă, folosite de trei din patru cetățeni ai Uniunii Europene (Water Information System for Europe).
Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă subterane este unul din obiectivele principale ale activității de gospodărire a apelor. Tema din acest an va explica rolul vital al apelor subterane în sistemele de apă și canalizare, agricultură, industrie, ecosisteme și adaptarea la schimbările climatice. Menținerea acestei resurse și protejarea sa, sunt esențiale și pentru ecosistemele acvatice de suprafață. Apele subterane asigură debitul de bază, constant, al râurilor.
Ziua Mondială a Apei este o zi care subliniază necesitatea accesului universal la apă sigură și curată. Ziua promovează, de asemenea, gestionarea durabilă a resurselor de apă dulce și reducerea poluării ei.
Pandemia Covid 19 ne-a amintit despre adevărata valoare a apei curate, prin urmare nu ar trebui să ne surprindă faptul că tema pentru Ziua Mondială a Apei din acest an este atrage atenția asupra resursei de apă ascunse care a fost întotdeauna extrem de importantă, dar nu este pe deplin recunoscută în elaborarea politicilor de dezvoltare durabilă.
Administrația Bazinală de Apă Mureș depune eforturi considerabile în domeniul managementului resurselor de apă, în strânsă legătură cu prevederile legislative europene. În acest context succesul implementării Planului de Management și a Planului de Amenajare la nivelul bazinului hidrografic Mureș depinde foarte mult de comunicarea și conlucrarea între factorii de decizie la nivelul tuturor sectoarelor economice și sociale. Având în vedere toate aceste aspecte devine evidentă necesitatea identificării unor strategii comune cu implicare a tuturor activităților umane, industriale, agricole, atât pentru valorificarea potențialului dezvoltării, cât și pentru asigurarea atingerii și menținerii obiectivelor de mediu ale corpurilor de apă.
Programul activităţilor propuse pentru a se organiza și desfășura pentru celebrarea Zilei Mondiale a Apei 2022, în județul Mureș:
- împreună cu Penitenciarul Tg.-Mureș vom desfășura o acțiune de voluntariat și vom igieniza și salubriza pr. Pocloș, cca 2 km, intravilan municipiul Tg.-Mureș, în data de 18 martie, începând cu ora 9.00.
- 19 martie (sâmbătă). Eveniment sportiv (alergare), cu participarea a 50 de salariați de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Mureș și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureș „Să facem salariații apelor vizibili”. Traseul de alergare va fi între Barajul de Priză nr.1 și Barajul de Priză nr.2 Tg.-Mureș (3 km), cu stabilirea unui punct de alimentare cu apă.
- Atelier dezbatere (workshop) „Apa subterană: Să facem invizibilul vizibil” , participă conducerile ABA Mureș și a SGA Mureș, împreună cu Primăria orașului Sângeorgiu de Pădure MS, cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic „Sfântul Gheorghe” Sângeorgiu de Pădure – invitați Instituția Prefectului județului Mureș, Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul teritorial Mureș reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, reprezentanți ai mass-mediei locale și regionale
- loc desfășurare Biblioteca școlară Sângeorgiu de Pădure în data de 22 martie, începând cu ora 11.00
- vizită pe amplasamentul Barajului Bezid și a Stației de tratare a apei aparținând orașului Sângeorgiu de Pădure
- În colaborare cu Liceul Vocațional de Artă Tg.- Mureș se va realiza o expoziție de pictură și afișe (postere) Vernisaj în data de 23 martie, la sediul Administrației Bazinale de Apă Mureș.
- Școala gimnazială Ideciu de Jos, clasele I-IV (30 elevi) și Grădinița cu program normal nr. 3 Reghin (două grupe – 40 preșcolari), lecții festive cu tema „Apă subterană”. Perioada 17 – 23 martie 2022.
- Simpozion la Colegiul Silvic Gurghiu – gimnaziu (o clasă -20 elevi), 21 martie
- Simpozion la Colegiul „Petru Maior” Reghin MS (clasele a IX-a, 60 elevi), 21 martie
Se vor desfășura activități de igienizare pe cursurile de apă amenajate și lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor aflate în administrare, în perioada 17-24 martie 2022:
- Ecologizare râul Mureș, în municipiul Tg.- Mureș MS (linia de îndiguire intre barajele de priză 1 și 2);
- Acțiuni de ecologizare râul Niraj – intravilan oraș Miercurea Nirajului MS;
- Acțiuni de ecologizare pe râul Comlod, pe linia de îndiguire în zona localităților Crăiești, Band, Râciu;
- Acțiuni de ecologizare pe Pârâul de Câmpie, jud. Mureș – în zona orașului Sărmașu, și intravilan oraș Luduș
- Acțiuni de ecologizare pe linia de îndiguire râu Mureș intravilan oraș Luduș și localitatea Gheja;
- Acțiuni de ecologizare la priza de apă Cipău și linia de îndiguire râu Mureș la Iernut;
- Igienizare pe râul Mureș , intravilan Reghin;
- Igienizare pe râul Gurghiu, zona nodului hidrotehnic Gurghiu;
- Igienizare intravilan municipiul Târnăveni, râu Târnava Mică, în zona pod DN14 A, a pr. Sarospatac în zona Combinat și a pr. Botorca, zona Gecsat
- Igienizare râu Târnava Mică, localitatea Adămuș MS, zona pod DJ 107.
- Igienizare râu Târnava Mică, zona baraj – Acumulare nepermanentă Bălăușeri și intravilan localitatea Bălăușeri MS, zona pod DN 13.
- Igienizare pr. Domald, localitatea Coroi MS, zona pod DJ 142C
- Igienizare contur lac si zona baraj – Acumularea complexă Bezid MS
- pr.Cușmed, amonte Acumulare complexă Bezid MS
- Igienizare râu Târnava Mică, intravilan orașul Sângeorgiu de Pădure MS, zona pod DJ 136.