Reghinenii, iubitori ai tenisului de masă, s-au întâlnit sâmbătă dimineață, la ora 9,00, la Sala de sport de pe strada Spitalului, nr. 22.
În organizarea Asociației Sport Municipal Reghin, președinte Kántor Imre Zoltán și al Arenei Reghin, președinte ing. Marian Florin, sub directa coordonare a d-lui Marcel Giosan din Galați, împătimiții acestui sport au pus la cale sărbătorirea Zilei Mondiale a Tenisului de Masă.
Au fost prezenți 24 de sportivi. Competiția s-a desfășurat după următorul sistem de joc: Open/Amatori maxim 24 de participanți; la Open/Amatori au participat toate categoriile; S-a jucat în sistemul cel mai bun din 5 seturi (3/5); Din grupele inferioare de câte 6 jucători – s-au calificat 4; Capi de serie grupe inferioare – conform MP; din grupele superioare de câte 4 jucători – s-au calificat primii doi; Capi de serie grupe superioare – conform rezultatelor din grupe inferioare; Tablou eliminatoriu de 8; Ordine favoriți eliminatorii – conform număr de ordine grupe superioare; Locurile II s-au împărțit în două urne (partea inferioară, respectiv superioară a tabloului, astfel încât locurile I şi II dintr-o grupă superioară să nu se întâlnească decât în finală) şi au fost trase la sorţi.
Câștigătorii
Câștigătorii au fost: locul I. Farkas Gábor-Tîrgu Mureș, Locul II. Marian Călin, Locul III. a revenit lui Marian Florin și Vita István.
Materialele de premiere au fost trimise de la București, în mod unitar în toată țara, același tip de diplome și medalii + 10 tricouri al sponsorului.
Evenimentul s-a încheiat în curtea de lângă sala de sport cu un grătar, participanții au avut ocazia să își schimbe impresiile și au plănuit următoarele întâlniri.
România conduce detașat la organizări
Ziua Mondială a Tenisului de Masă este aniversată pe 6 aprilie în toată lumea. Federația internațională de specialitate (ITTF) și AmaTur România a organizat în perioada 6-9 aprilie 2017 un număr de 112 evenimente sportive în 67 de orașe din țară cu ocazia celebrării pentru al treilea an consecutiv a Zilei Mondiale a Tenisului de Masă – World Table Tennis Day.
AmaTur România a dorit să stabilească un nou record de participare, precedentul record aparținând Franței, care a organizat anul trecut 18 evenimente. Momentan, din cele 399 de evenimente înregistrate la nivel mondial în 86 de țări, România a înregistrat 110 evenimente și conduce detașat, pe locul doi fiind India, cu 87 de evenimente.
Cu această ocazie, AmaTur România a organizat turnee de tenis de masă pentru amatori, veterani, copii și evenimente de promovare a tenisului de masă pentru publicul larg în 67 localități din țară, punând la dispoziția iubitorilor de tenis de masă 600 de mese de tenis și nu mai puțin de 3.500 de locuri la cele aproximativ 100 de turnee de categorie B+ ce au avut loc în marea lor majoritate, sâmbătă 8 aprilie 2017.
Circuitul a avut ca scop atragerea iubitorilor tenisului de masă, simpli pasionați sau foști sportivi de performanță, care au dorit să-l practice în mod organizat, la nivel local sau național.
Imola Grama