La 10 octombrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, instituită prin Legea 168/2017. Prima ediţie a acestei zile a fost organizată, în 2017, atât în Bucureşti cât şi în ţară.
În 2022, cu prilejul acestei zile, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”, o amplă campanie de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimentele de calitate obţinute pe plan local. Astfel, la nivelul întregii ţări, în perioada 8-10 octombrie 2022, vor fi organizate peste 100 de târguri şi evenimente, potrivit unui comunicat al MADR, transmis AGERPRES.
În Bucureşti, târgul va fi organizat la 8 octombrie, în curtea MADR, începând cu ora 9:00, unde locuitorii Capitalei vor fi aşteptaţi cu o gamă variată de produse de calitate: preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri, expuse de producători, fermieri sau operatori economici. Alături de producători se vor afla şi reprezentanţi ai Staţiunilor de Cercetare şi Dezvoltare de la Mărăcineni, Voineşti, Ştefăneşti, Valea Călugărească, Dăbuleni, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov, care vor oferi consumatorilor fructe de sezon autohtone, vinuri din soiuri autentice, cartofi, produse apicole, dovleci şi cartofi dulci, precum şi multe alte produse.
Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat, la 2 mai 2017, propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a produselor agroalimentare româneşti. La 13 iunie 2017, Camera Deputaţilor, a adoptat, la rândul său, având rol decizional, acest proiect de lege. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 11 iulie 2017 decretul pentru promulgarea Legii 168/2017 privind instituirea datei de 10 octombrie ca Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 iulie 2017, potrivit http://www.cdep.ro/.
Potrivit acestei legii, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi de persoane fizice şi juridice. Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului. Totodată, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor mai sus menţionate, autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Articolul 2 al legii stipulează faptul că „prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.
Iniţiatorii acestei propuneri, mai mulţi deputaţi PSD şi un senator ALDE, au arătat în expunerea de motive că prin instituirea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul urmând să prezinte, cu prilejul acestei zile, produse autohtone de calitate. Se are în vedere, totodată, şi îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale, conform http://www.cdep.ro/. AGERPRES