Data de 15 martie 1848 marchează declanșarea Revoluției maghiare la Pesta și Buda, când revoluționari conduși de Petőfi Sándor și Kossuth Lajos au cerut libertăți politice și egalitate socială sub deviza „egalitate, libertate, fraternitate”. Programul revoluționar în 12 puncte includea însă, la punctul 12, unirea Transilvaniei cu Ungaria, o prevedere care avea să transforme radical semnificația acestei zile pentru diferitele popoare conlocuitoare ale provinciei.
Sărbătorirea în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918)
După Compromisul austro-ungar din 1867, Transilvania și-a pierdut individualitatea politico-teritorială, autonomia de care se bucura, adică statutul de voievodat și apoi de principat autonom pe care l-a avut timp de mai multe secole. În această perioadă, sărbătorirea zilei de 15 martie a căpătat un caracter oficial în cadrul statului ungar, fiind marcată prin ceremonii publice, discursuri patriotice și manifestări culturale în orașele Transilvaniei. Bineînțeles, nu toți erau la fel de „însuflețiți” de această sărbătoare.
Perspectiva maghiarilor
Pentru comunitatea maghiară, 15 martie reprezenta simbolul luptei pentru libertate și autodeterminare națională. Liderii revoluției maghiare, incluzându-i pe Kossuth Lajos, Széchenyi István, Petőfi Sándor, Bem József, fac parte dintre cele mai respectate personalități din Istoria Ungariei.
Sărbătorirea includea manifestări publice la care participau autoritățile locale, se recita din poeziile lui Petőfi, aveau loc parade militare și depuneri de coroane. În orașele cu populație maghiară semnificativă precum Cluj, Târgu Mureș sau Oradea, festivitățile aveau un caracter mai accentuat, cu participarea instituțiilor statului.
Perspectiva românilor
Pentru românii transilvăneni, ziua de 15 martie avea cu totul alte conotații. „Mereu mi-am pus întrebarea ce a însemnat cu adevărat 15 Martie 1848 pentru românii din Transilvania, deoarece istoriografia maghiară și aceea impusă de Mihail Roller la noi, în perioada stalinistă, au făcut din această zi un mit”, nota istoricul Gelu Neamțu.
Programul revoluționar dat publicității la Pesta, la 15 martie 1848, conținea 12 puncte dintre care 11 se vor regăsi și în programele revoluționare românești din Transilvania. Cu toate acestea, punctul 12 privind anexarea Transilvaniei a transformat această zi într-un simbol al nedreptății pentru români.
Românii și-au organizat propria mișcare revoluționară, s-au mobilizat și a fost convocată Adunarea Națională la Blaj, pe Câmpia Libertății, la 15 mai 1848. George Barițiu spunea că 15 martie a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața lui, demonstrând că inițial idealurile revoluției au fost împărtășite și de intelectuali români. Însă conflictul a escaladat după ce Dieta de la Cluj a votat unirea cu Ungaria fără consultarea românilor.
Drept urmare, în perioada dualismului, românii nu trăiau ziua de 15 martie la fel ca maghiarii. În schimb, o parte din români marcau 10 mai, Ziua Regelui, deși Transilvania nu făcea parte din România sau marcau, după procesul memorandiștilor de la Cluj, acest moment ca zi a solidarității naționale românești.
Perspectiva sașilor
Sașii, comunitate germană cu vechi privilegii în Transilvania, s-au situat într-o poziție similară cu cea a românilor. Sașii, loiali Casei de Habsburg care le garantase privilegiile, au privit cu ostilitate revoluția maghiară, iar masele nu rezonau neapărat cu serbările dedicate zilei de 15 martie.
După ce la 29 mai 1848, Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, regiunea și-a pierdut caracterul autonom, iar acest fapt a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvăneni, ale sașilor și maghiarilor. Însuși poetul Petőfi Sándor se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanți numai 3 români și 24 de sași.
Perspectiva secuilor
O altă populație compactă era aceea a secuimii, obișnuită cu privilegii. Potrivit tradiției lor disciplinate, sunt chemați la adunarea secuiască de la Lutița (16-18 octombrie 1848), de către comisarul guvernamental László Berzenczey, unde li se cere să se prezinte călare, înarmați și cu hrană. Aproximativ 60 de mii de secui se prezintă, consemnează chiar izvoarele istorice maghiare, și își exprimă sprijinul față de guvernul revoluționar maghiar. Așadar, pentru secui ziua de 15 martie era sărbătorită cu același entuziasm ca și pentru maghiari, fiind percepută ca zi a libertății naționale comune.
Paralela cu prezentul
În România contemporană, 1 Decembrie, Ziua Națională a României este serbată în toate orașele reședință de județ (și nu numai), adesea cu parade militare, manifestări culturale, alocuțiuni etc. Însă nu toți o trăiesc la fel. Comunitățile maghiare și secuiești, chiar dacă respectă sărbătoarea, nu iau parte neapărat cu entuziasm la ea. Comunitatea săsească, tot mai firavă la nivel național, și în particular în județul Mureș, din nou nu prea are cine știe ce motive de sărbătoare.
Pentru maghiari și secui, ziua de 15 martie este cea care animă mult mai mult comunitățile. De altfel, este recunoscută oficial ca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar manifestările dedicate debutează de regulă la Târgu Mureș, la Monumentul Secuilor Martiri și adesea includ alocuțiuni ale oficialilor maghiari, manifestări culturale sau chiar marșuri ordonate, de cele mai multe ori sub paza ultra-exacerbată a autorităților române. Mii de oameni se strâng și manifestă pașnic la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureș pentru a marca începutul revoluției de la Pesta, când maghiarii s-au ridicat împotriva Imperiului Habsburgic.
Tensiunile istorice nu au dispărut complet, iar momentul martie 1990 ne arată că atunci când există și o intenție voită de a exacerba trăirile unor comunități, care altminteri locuiesc pașnic de sute de ani împreună, rezultatele pot fi dezastruoase.
Ironia este că în timp ce acest teritoriu bogat cultural și etnic se uniformizează pe zi ce trece, Ziua Națională a României, la fel ca sărbătorirea zilei de 15 martie în trecut, când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, nu este tocmai prilej de unire propriu-zisă a comunităților, ci mai degrabă fiecare etnie își caută propriile repere de sărbătoare. Ce am făcut a fost doar să schimbăm între noi rolurile.