Asociaţia Visit Mureş, în parteneriat cu Asociaţia AntePortum, Asociaţia Pro Castellum Degenfeld şi Ansamblul Artistic Mureşul – secţia maghiară, organizează, în data de 8 octombrie, „Ziua porţilor deschise la castelul Degenfeld”, în cadrul unei acţiuni caritabile.
„În cadrul evenimentului, se vor organiza tururi ghidate ale castelului, vor avea loc activităţi pentru copii şi un concert. Activităţile captivante, creative şi interactive pentru copii organizate în sălile şi în parcul castelului vor oferi familiilor momente memorabile. Evenimentul va avea, de asemenea, o latură caritabilă, prin faptul că încasările obţinute din gătitul gulaşului vor fi direcţionate către cheltuielile de întreţinere a castelului. Intrarea este gratuită. Însă, deoarece numărul de participanţi este limitat, participarea la eveniment este condiţionată de o înregistrare prealabilă”, a anunţat, miercuri, Asociaţia Visit Mureş.
„Ziua porţilor deschise la castelul Degenfeld” se va desfăşura între orele 11:00 şi 17:00.
Actualul Castel a fost construit de contele Degenfeld Miksa Kristóf, în secolului XIX din materialele rezultate ca urma a ruinării unui alt castel din comuna Cuci care a aparţinut unui general al curuţilor, contele Pekry Lőrinc, şi soţiei acestuia, baroneasa Petrőczi Kata Szidónia, o cunoscută poetă maghiară. În secolul XX, castelul a fost extins de către un moştenitor al familiei, Degenfeld Lajos, iar după naţionalizare a adăpostit sediul CAP până la inundaţiile din 1970.
După 1970, în castel au funcţionat Primăria comunei Cuci, Biblioteca şi Poliţia, până la retrocedarea acestuia familiei Degenfeld. AGERPRES