Curtea de Apel Târgu-Mureș aduce la cunoștința cetățenilor că ziua de 25 octombrie a fiecărui an a fost declarată „Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.
Această zi aniversară a fost stabilită de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană la data de 5 iunie 2003 cu scopul de a aduce în atenţia cetăţenilor europeni modul de funcţionare a justiţiei şi de a sprijini dezvoltarea unui spaţiu judiciar comun european. Ziua Europeană a Justiției este o zi care servește cu informații cetățenii UE cu privire la drepturile lor și accesul la justiția transfrontalieră în UE.
Ziua Europeană a Justiţiei Civile este destinată cetățenilor, elevilor, studenților, precum și persoanelor care activează în domeniul justiției. Consiliul Europei și Comisia Europeană reamintesc, prin această sărbătoare, că justiția este un serviciu pentru cetățeni, care le dă dreptul de a-și rezolva disputele și de a-și afirma drepturile.
Cu acest prilej, la Curtea de Apel Târgu-Mureș se organizează în data de 25 octombrie 2023 „Ziua Porților Deschise”. Pe toată durata zilei de lucru, cei interesați pot vizita instanța și pot lua la cunoștință despre activitatea acesteia. Grupurile nu pot depăși 10 persoane, având în vedere că, în acest moment, instanța își desfășoară activitatea într-un sediu provizoriu aflat în str. Tudor Vladimirescu, nr. 69 din Târgu-Mureș, în care dimensionarea spațiilor nu permite desfășurarea unor activități în grup mare de persoane cu atât mai mult cu cât sunt programate mai multe ședințe de judecată.
În cadrul evenimentului vor fi distribuite participanților o serie de broșuri proprii și broșuri elaborate de CSM și vor fi prezentate o serie de date statistice relevante din activitatea instanței – primele 6 luni de activitate ale acestui an.
Invităm la această sărbătoare cetățenii care doresc să cunoască toate etapele procesuale ale actului de justiție.