Zsolt István Torjai, profesionist cu o carieră solidă în industria ospitalității și o colaborare de peste 10 ani cu brandul Hampton by Hilton, a fost numit în funcția de director general al hotelului Hampton by Hilton Târgu Mureș, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.
Cunoscut pentru viziunea sa strategică și stilul de leadership orientat spre excelența în servicii, Torjai continuă să își consolideze impactul în industria HoReCa din Transilvania, având ca obiectiv transformarea hotelului din Târgu Mureș într-un reper regional pentru turismul de business și evenimente, se specifică în comunicat.
Zsolt István Torjai a fost distins de către grupul Hilton cu premiul „Customer Promise & Stay Experience Champion of the Year” pentru regiunea EMEA, o recunoaștere importantă oferită doar hotelurilor care reușesc constant să livreze oaspeților experiențe memorabile, într-un mediu sigur, prietenos și impecabil organizat.