165 de cadre de Securitate operau în Mureș la sfârșitul comunismului, conform CNSAS

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut publice, pentru prima dată, date exacte despre dimensiunea aparatului de Securitate din România la finalul regimului comunist, mai precis la data de 24 septembrie 1988, cu puțin peste un an înainte de Revoluție. Documentele originale provin din dosarul personal al ultimului șef al Securității, generalul Iulian Vlad.

Aproape 15.000 de angajați

Potrivit analizei CNSAS, întregul aparat al Departamentului Securității Statului (DSS) număra, la acea dată, 14.629 de angajați. Cifra rezultă din însumarea a 8.760 de angajați din aparatul central și trupele de securitate cu 5.869 de angajați din aparatul teritorial, adică din cele 40 de inspectorate județene și cel al Municipiului București.

În acest total era inclus și personalul muncitor civil, aproximativ 1.200 de persoane fără grad militar, care lucra ca șoferi, tehnicieni, personal administrativ, specialiști în telecomunicații sau secretare, potrivit CNSAS.

Structura instituției era împărțită astfel: aparatul central din București concentra cel mai mare număr de cadre, 6.023, adică peste 41% din total, fiind locul unde se centralizau marile dosare de spionaj și contraspionaj. Trupele de Securitate, componenta militarizată a instituției, numărau 2.737 de cadre, aproape 19% din total, dislocate în unități pe tot teritoriul țării. Restul, aparatul teritorial din cele 40 de județe și din București, aduna 5.869 de cadre, aproximativ 40% din total.

Mureșul, cu efective medii

În ceea ce privește distribuția pe județe, Mureșul se situa în categoria inspectoratelor cu efective medii, între 130 și 200 de cadre, alături de județe precum Hunedoara, Iași, Bihor, Argeș sau Suceava. Concret, Inspectoratul Județean de Securitate Mureș avea, în septembrie 1988, 165 de cadre, dintre care 27 erau femei și 138 bărbați.

Cele mai mari efective județene se aflau în Constanța, Timiș, Prahova, Cluj și Brașov, toate depășind 200 de cadre, motivate de importanța economică sau strategică a acestor zone. La polul opus, cele mai mici inspectorate județene, sub 95 de cadre, se aflau în județe mai mici ca populație și suprafață, considerate de regim ca prezentând riscuri minime de securitate, precum Covasna, Sălaj sau Ialomița.

Organizarea activității informative

Documentele publicate de CNSAS arată și modul în care erau împărțite atribuțiile pe linii de activitate. Direcția I, responsabilă de supravegherea populației sub aspect ideologic, avea 103 angajați la nivel central. Direcția a II-a, care se ocupa de contrainformații în sectoarele economice strategice, avea 152 de angajați, iar Direcția a III-a, de contraspionaj, 213 angajați.

Cea mai numeroasă a fost Unitatea Specială „F”, responsabilă de filaj și observație stradală, cu 745 de angajați dedicați în special Capitalei și cazurilor de importanță națională. Unitatea Specială „T”, care se ocupa de interceptări telefonice și control ambiental, avea 466 de angajați, iar Unitatea Specială „S”, responsabilă de controlul corespondenței, 356 de angajați la nivel central, activitate care se desfășura și în teritoriu, prin birouri amplasate de regulă în incinta oficiilor poștale județene.

Femeile, doar 15,7% din angajați

Datele CNSAS arată că, la nivelul întregului aparat, lucrau 2.297 de femei, reprezentând 15,7% din totalul angajaților. Cea mai mare pondere a personalului feminin se regăsea în structurile teritoriale, unde femeile reprezentau aproape 18,6% din efective, în timp ce în trupele de securitate ponderea era de doar 9,3%.

Deși pe anumite nișe tehnice sau administrative femeile depășeau adesea 25-30% din personal, la nivelul funcțiilor de conducere prezența lor era aproape inexistentă: doar 0,95% dintre femeile din Securitate ocupau o funcție de conducere, restul de peste 99% având funcții de execuție. În total, în întreg aparatul, existau doar 22 de femei în funcții de conducere, dintre care 11 la nivel central și 11 în teritoriu.