Lună: februarie 2025

Protocol de colaborare semnat între UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și Agenția Națională pentru Sport

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit luni, 24 februarie 2025, o întâlnire între rectorul universității, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, și președintele Agenției Naționale pentru Sport, …

Desființarea Inspectoratelor școlare prorogată până la sfârşitul anului

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Daniel David afirmă că Inspectorate Şcolare funcţionează legal. Daniel David aminteşte că cerinţa din lege privind desfiinţarea acestor instituţii a fost prorogată, la începutul acestui an, până la sfârşitul anului, transmite …

Modificarea ordonanței! Medicii rezidenți care devin specialiști în 2025 se pot angaja în spitale

Medicii rezidenți care devin specialiști în 2025 se pot angaja în spitale, după ce ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” din 31 decembrie 2024, care le bloca inițial angajarea, a fost modificată după două luni prin …

„SC CLEAN SOUND & LIGHT SRL SRL anunță publicul interesat asupra depunerii la APM Mureș a primei versiuni a Planului Urbanistic Zonal

„SC CLEAN SOUND & LIGHT SRL SRL anunță publicul interesat asupra depunerii la APM Mureș a primei versiuni a Planului Urbanistic Zonal, care creează cadrul pentru „PUZ – Construire clădire multifuncțională P+1E (birouri, depozitare și …

Csibi Attila Zoltán, desemnat lider al Consiliului Regional al Aleșilor Locali ai UDMR în Mureș, Harghita și Covasna

Preşedintele UDMR Mureş, Csibi Attila Zoltán, a anunţat, vineri, că a fost desemnat să coordoneze Consiliul Regional al Aleşilor Locali ai UDMR din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, scopul său fiind ca administraţiile locale din …