3 exemple de râuri transformate în parcuri urbane, care ar putea inspira Târgu Mureșul
Târgu Mureșul are un avantaj geografic pe care puține orașe de mărimea sa îl pot revendica: traversat de râul Mureș, cu maluri care se întind pe kilometri buni prin oraș, municipiul deține o resursă urbană valoroasă, în mare parte nevalorificată. Câteva exemple din lume arată ce poate deveni un mal de râu atunci când voința politică și viziunea urbanistică se întâlnesc.

Unul dintre cele mai citate cazuri la nivel internațional este cel al râului Cheonggyecheon din Seoul, Coreea de Sud. Un curs de apă istoric, acoperit timp de decenii de o autostradă supraterană, a fost dezgropat la propriu și transformat într-un parc linear de peste cinci kilometri, cu vegetație, promenade și zone de relaxare în mijlocul uneia dintre cele mai aglomerate metropole ale lumii. Proiectul a îmbunătățit microclimatul local, a crescut biodiversitatea urbană și a transformat o arteră de trafic într-un spațiu de respiro pentru milioane de oameni.



La Berlin, canalul Spreekanal face obiectul unui proiect inedit: Flussbad Spree, o inițiativă care propune transformarea unui sector al canalului istoric într-un bazin natural de înot în aer liber, accesibil publicului larg. Conceptul unește revitalizarea riverană cu recreerea activă, aducând oamenii mai aproape de apă nu ca spectatori, ci ca participanți.




Poate cel mai relevant exemplu pentru scara Târgu Mureșului este cel din Pueblo, Colorado, un oraș american de dimensiuni mici spre medii. Historic Arkansas Riverwalk a transformat malurile unui râu modest într-o arteră de viață urbană, cu promenade pietonale, terase, cafenele și parcuri. Efectele nu s-au lăsat așteptate: zona a redevenit atractivă pentru investiții, turism local și viață de comunitate.
Rămâne de văzut ce va face administrația locală de la noi. Deocamdată, începuturi timide par să meargă spre direcția corectă, odată cu organizare Concursului Internațional de Soluții „Parcurile Mureșului, Târgu Mureș – Ansamblul verde-albastru Parcul Hipodrom, Parcul Municipal, Canalul Turbinei”. Dacă un concurs similar va fi organizat și pentru malul Mureșului, atunci s-ar putea să avem parte și noi de un proiect demn de arătat lumii.
