6 milioane de lei pentru eficiența energetică a școlii gimnaziale Corunca. Lucrările sunt avansate
Consiliul Local Corunca a aprobat devizul general actualizat al proiectului de creștere a eficienței energetice și gestionare inteligentă a energiei la Școala Gimnazială Tholdalagi Mihaly. Lucrările sunt deja în execuție, contractul cu constructorul SC Trovainstal SRL fiind semnat în septembrie 2025.
Valoarea totală actualizată a investiției este de 5,8 milioane de lei, iar proiectul este finanțat printr-un contract încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu în mai 2023, în cadrul programului național pentru eficiență energetică în clădiri publice.
Din totalul investiției, finanțarea nerambursabilă din partea AFM acoperă 2,98 milioane le, iar restul revine comunei Corunca. Actualizarea devizului a fost necesară ca urmare a unei dispoziții de șantier emise în aprilie 2026, care a modificat unii parametri ai lucrărilor față de faza inițială de proiectare.




