7 milioane de lei ajutor de stat și 10 milioane de lei împrumut pentru aeroport, în pregătire de la CJ
Două proiecte de hotărâre care vizează finanțarea Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș” vor fi supuse dezbaterii și votului în plenul Consiliului Județean Mureș joi, 21 mai.
Primul proiect privește aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al regiei pe anul 2026, a ajutorului de stat și a sumelor destinate activităților neeconomice aeronautice. În total, aeroportul urmează să primească transferuri din bugetul județului Mureș în valoare de 12,3 milioane de lei, structurate astfel: 4,92 milioane de lei reprezintă ajutor de stat pentru acoperirea deficitului din activitatea de exploatare aeroportuară, 2,06 milioane de lei sunt ajutor de stat pentru investiții, 5 milioane de lei acoperă deficitul din activitățile neeconomice aeronautice, iar 325.000 de lei reprezintă transferuri pentru achitarea taxelor la finalizarea proiectului de modernizare a aeroportului.
Bugetul de venituri al regiei pentru 2026 este estimat la 23,15 milioane de lei, în creștere cu 22% față de anul anterior, pe fondul unei creșteri prognozate de 27% a numărului de pasageri și al diversificării serviciilor non-aeronautice. Cheltuielile totale sunt estimate la 22,25 milioane de lei, cu 21% mai mult față de 2025, creșterea fiind determinată în principal de scumpirea utilităților și de taxele și impozitele suplimentare generate de finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii. Cheltuielile cu personalul sunt propuse în creștere cu 5%, de la 7,75 milioane de lei la 8,14 milioane de lei. Profitul brut estimat pentru 2026 este de 905.000 de lei, respectiv o rată a profitului de 3,91% din cifra de afaceri.
Programul de investiții pentru 2026 totalizează 58,18 milioane de lei și cuprinde mai multe componente. Cea mai mare parte, 41,79 milioane de lei, reprezintă rambursări de credite acordate din bugetul județului pentru finalizarea proiectului de modernizare a aeroportului. Un alt element important este construirea unui parc fotovoltaic de 2,1 MW, pentru care sunt alocate 13,78 milioane de lei finanțate printr-un împrumut din bugetul județean și surse externe. Totodată, 2,06 milioane de lei sunt destinați lucrărilor necesare pentru recertificarea aeroportului ca aeroport internațional, iar 236.000 de lei vor fi folosiți pentru reamenajarea parcării publice auto.
Al doilea proiect vizează rectificarea bugetului general al județului Mureș pentru 2026 și cuprinde mai multe modificări. Cea mai importantă este aprobarea unui împrumut de aproape 10 milioane de lei din bugetul local al județului către Regia Autonomă, pentru asigurarea fluxului de numerar necesar implementării proiectului parcului fotovoltaic, finanțat prin fonduri europene. De asemenea, proiectul prevede anularea Hotărârii CJ Mureș nr. 47/2026 privind finanțarea unor activități culturale și sociale de interes județean, urmând ca sumele respective să fie realocate în acord cu recomandările Camerei de Conturi Mureș în urma unui audit extern. Totodată, Spitalul Clinic Județean Mureș solicită o majorare bugetară de aproape 3 milioane de lei, iar Direcția Juridică solicită includerea în buget a 732.000 de lei pentru exproprierea unui imobil aflat pe amplasamentul lucrărilor de modernizare a aeroportului.
