834 de candidați susțin astăzi examenul de Rezidențiat la Târgu Mureș. Concursul începe la ora 10:00
Duminică, 15 noiembrie 2026, la Târgu Mureș are loc concursul național de intrare în Rezidențiat. În centrul universitar mureșean s-au înscris 834 de candidați, care vor concura pentru locurile și posturile disponibile în domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie.
Potrivit datelor Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, cei mai mulți candidați sunt înscriși la Medicină – 591. Alți 135 vor susține examenul pentru Medicină dentară, iar 108 pentru Farmacie.
Accesul în sălile de concurs este permis începând cu ora 08:30, pe baza actului de identitate. Proba scrisă începe la ora 10:00 și durează patru ore, candidații urmând să rezolve un test-grilă cu 200 de întrebări.
La nivel național sunt înscriși 9.969 de candidați, pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Examenul se desfășoară simultan în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Surse: AGERPRES




