Începând cu data de 01 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravențională, pentru nedeținerea acestuia.
Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei. Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 571/2016 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921 ).
Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, ISU Mureş reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ.
Totodată, se menționează că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.
De asemenea, se face precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Ppentru obținerea acestui act administrativ, ISU Mureş nu percepe taxe.
În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, se poate decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/172642 ).
* * *
În primele nouă luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 674 de solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu.
În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel județean au fost emise 103 avize de securitate la incendiu și 66 autorizații de securitate la incendiu.
De asemenea un număr de 86 avize și 115 autorizații de securitate la incendiu au fost respinse.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 304 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
Totodată, I.G.S.U. a elaborat o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Mureș