Poliţiştii Biroului Rutier Reghin cu sprijinul Postului de Poliţie Gurghiu au identificat suspectul în cazul accidentului cu fugă de la faţa locului, produs în ziua de 17 august a.c., în apropierea localităţii Gurghiu, în urma căruia un tânăr de 21 de ani a decedat.
La data de 17.08.2014, ora 01.27, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Reghin i-a fost semnalat prin apel 112 faptul că, pe DJ 153C, în afara localităţii Gurghiu, a fost găsită o persoană de sex masculin, decedată, căzută pe partea carosabilă, posibil în urma unui accident rutier.
S-a constituit echipa operativă, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de către poliţişti, a fost identificat un bărbat, de 49 ani, din Reghin, suspect în cazul accidentului rutier.
Cel în cauză este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea organelor de poliţie, potrivit comunicatului semnat de Andreea Pop purtătro de cuvânt al IPJ Mureş.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.