AJVPS: Pescuitul în aval de barajul de la Termocentrala Iernut este interzis
În data de 19.06.2023, AJVPS Mureș a transmis către Apele Române adresa cu nr. 230582, solicitând clarificări privind aplicarea sau neaplicarea restricției de pescuit la 500 metri în aval de baraj, întrucât acest baraj nu figura pe lista barajelor publicată pe site-ul ABA/SGA Mureș.
Prin adresa nr. 7785/30.06.2023, Apele Române au comunicat că legislația aflată în vigoare la momentul respectiv nu făcea distincție între tipurile de baraje, indiferent de scopul sau importanța lor. Astfel, restricția de 500 metri în aval se aplică tuturor barajelor aflate pe cursuri de apă, inclusiv celui de la Iernut.
De asemenea, în data de 10.10.2023, AJVPS Mureș a primit adresa cu nr. 8173 din partea ROMGAZ – SPEE Iernut (administratorul barajului), prin care s-a solicitat sprijinul în luarea măsurilor împotriva pescuitului desfășurat în aval de acest baraj.
Conform noii Legi a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176/2024, se menține aceeași prevedere ca în legislația anterioară (OUG nr. 23/2008), care spune la Art. 14 alin. (1) ,,Este interzis pescuitul în scop comercial sau recreativ pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj.” – Deci fără să se facă distincție dintre tipurile de baraje.
Prin urmare, pescuitul în aval de barajul de la Termocentrala Iernut este interzis! anunță AJVPS Mureș.
